260.000 de vehicule comerciale Mercedes-Benz Sprinter ar putea fi chemate la service
Conform săptămânalului german Bild am Sonntag, grupul Daimler AG ar putea fi nevoit să remedieze sistemele de evacuare pentru circa 260.000 de vehicule comerciale ușoare Mercedes-Benz Sprinter din generația anterioară.
Publicația germană menționează că Daimler AG ar putea fi nevoit să recheme la service 260.000 de furgonete Mercedes-Benz Sprinter după ce KBA (Autoritatea Federală a Transporturilor din Germania) a avertizat producătorul auto că vehiculele ar putea avea instalate dispozitive capabile să „păcălească” testele de laborator în privința emisiilor.
Reprezentanţii Daimler au precizat că este vorba de furgonete care aparţin precedentei generaţii de Sprinter, ele fiind scoase din producţie încă din 2016. Ei au confirmat solicitarea KBA de a se prezenta la audierile legate de furgonetele Sprinter.
Bild am Sonntag susţine că după audieri KBA va solicita Daimler rechemarea la service a vehiculelor incriminate. Oficialii KBA consideră, totodată, că dispozitivele găsite la furgonete ar putea fi folosite şi la alte variante de vehicule.
Daimler a prezentat KBA modul de funcţionare a furgonetelor în mai 2018 şi a dat asigurări că va continua să coopereze deplin cu Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania.
Informaţiile vin după ce luna trecută procurorii din Stuttgart au anunţat că Daimler va plăti o amendă de 870 de milioane de euro legată de certificarea vehiculelor diesel, care nu îndeplineşte cerinţele autorităţilor de reglementare.
Reprezentanţii Daimler şi-au neglijat atribuţiile de supervizare la divizia care se ocupă de certificarea vehiculelor, susţin procurorii germani. Aceştia au precizat că amenda nu are impact asupra investigaţiilor în derulare legate de manipularea emisiilor motoarelor diesel.
Recent, Ministerul Transporturilor din Germania a cerut Daimler să recheme în service încă 60.000 de maşini Mercedes-Benz fabricate în perioada 2012 – 2015 deoarece aveau instalate dispozitive capabile să reducă emisiile în cadrul testelor de laborator. De asemenea, autorităţile de la Berlin au anunţat că vor extinde investigaţia şi la alte modele.
Procurorii susţin că la vehiculele incriminate sistemul de filtrare a emisiilor poluante este dezactivat când temperatura exterioară coboară sub un anumit nivel. Conform normelor europene în vigoare, această procedură nu este permisă decât în situaţia evitării unui accident sau a pagubelor produse motorului. În consecinţă, Guvernul german a cerut producătorilor auto să revizuiască acest mecanism.