Share

Internetul în România: 6,5 milioane de conexiuni fixe și 21,5 milioane de conexiuni mobile

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Valeriu Zgonea, a declarat că la finele anului 2022 existau în România 6,5 milioane de conexiuni fixe la internet, în timp ce conexiunile mobile au ajuns la 21,5 milioane.

Șeful ANCOM, Valeriu Zgonea, consideră și că România este unul dintre acei jucători agili ai Europei care a reuşit să dezvolte un raport preţ-calitate fascinant al conexiunilor la internet. Declarațiile au fost făcute cu ocazia Zilei Naţionale a Comerţului Electronic.

„Ar trebui să discutăm de ceea ce înseamnă această infrastructură de comunicaţie pe care o avem în România în acest moment. România este unul dintre acei jucători agili ai Europei, care a reuşit să dezvolte un raport preţ-calitate fascinant şi care a ajutat foarte mult în perioada pandemică şi post-pandemică companiile de comerţ electronic să ajungă cât mai aproape de ceea ce noi de numim “end users”, cetăţeni sau companii, organizaţii neguvernamentale. La sfârşitul anului 2022, internetul la punct fix era în 6,5 milioane de locaţii, în România. Dintre acestea, peste 90% erau raportate cu un trafic de peste 100MB pe secundă, ceea ce e fascinat pentru România, iar 1,7 milioane de case aveau peste 1GB. Aveam în jur de 21,5 milioane de conexiuni mobile la sfârşitul anului 2022. Trebuie să fim şi serioşi. Ştiţi foarte bine că Europa cere în acest moment închiderea 3G, rămâne 2G şi 4G şi se dezvoltă pentru 5G. Licitaţia a fost făcută anul trecut. Operatorii sunt în acest proces de implementare într-un interval de timp. Fac eforturi, costurile sunt foarte mari, au şi nişte restricţii cu privire la contractorii pe care îi au, prin celebra Lege 5G”, a declarat Valeriu Zgonea.

Oficialul a menţionat, totodată, că România este singurul stat de pe continent în care „toţi cei patru mari jucători europeni au venit de la început şi au investit în infrastructură”.

„Speranţa este să putem să fim la fel de eficienţi şi de avansaţi şi la 5G, cum am fost la 2G şi la 3G, chiar şi la 4G. Nu este simplu. Între timp, toţi şi-au dezvoltat capabilităţi, toate statele-membre au resursele financiare, dar bani sunt cam aceeaşi. Competitorii în România sunt cei pe care dumneavoastră îi ştiţi. Suntem singurul stat european în care toţi cei patru mari jucători europeni au venit de la început şi au investit aici în infrastructură. Viitorul arată destul de bine. Eu am un dialog constant cu aceşti jucători şi cu cei care sunt în zona lor”, a subliniat şeful ANCOM.

Anual, pe 15 octombrie, în România este marcată Ziua Naţională a Comerţului Electronic, instituită cu scopul informării şi conştientizării cu privire la existenţa acestui tip de comerţ. Lansată în anul 2010, Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) reprezintă magazinele online din România şi este membră a Ecommerce Europe, organizație care reprezintă peste 150.000 de companii prin intermediul asociaţiilor naţionale.

Leave a Comment