Țigările de pe mașini

Nu spuneau McLaren. Spuneau Marlboro.

Nu spuneau Williams. Spuneau Rothmans.

Nu spuneau Lotus. Spuneau John Player Special.

Nu spuneau Ligier. Spuneau Gitanes.

Nu spuneau Benetton. Spuneau Mild Seven.

În anii ’70, ’80 și ’90, țigările au devenit primul manual ilustrat al Formulei 1. Era imposibil să deschizi televizorul fără ca imaginea unei mașini lansate cu peste 300 km/h să fie însoțită de logo-ul unei mărci de tutun.

Nu era doar publicitate. Era identitatea vizuală a echipelor. Pentru milioane de spectatori, marca sponsorului devenise numele neoficial al mașinii.

Astăzi ar fi de neconceput. Atunci era normalitate.

Formula 1 nu a fost doar laboratorul tehnologiei moderne. A fost și cea mai spectaculoasă vitrină publicitară creată vreodată pentru industria tutunului.

Înainte ca internetul să transforme fiecare telefon într-un panou publicitar, o cursă de Formula 1 era urmărită simultan în zeci de țări. Pentru producătorii de țigări, niciun spațiu publicitar nu oferea aceeași combinație de viteză, prestigiu, glamour și audiență.

Marlboro – Ferrari

Dacă există o imagine care definește epoca, aceea este probabil Ferrari-ul roșu acoperit de logo-ul Marlboro.

Marlboro a devenit aproape sinonim cu Ferrari.

Mai întâi cu Niki Lauda, apoi cu Alain Prost, cu Nigel Mansell și, în cele din urmă, cu Michael Schumacher.

Roșul mașinii și triunghiul alb-roșu al pachetului de țigări au devenit una dintre cele mai puternice identități vizuale din istoria marketingului.

JPS – Lotus

Dacă Ferrari era roșu, atunci Lotus era negru.

Puține mașini au rămas atât de elegante precum celebrul Lotus negru și auriu al anilor ’70.

Sponsorul era John Player Special.

Designerii au transformat o reclamă la țigări într-o operă de artă.

Sub culorile acelea au pilotat Mario Andretti, Ronnie Peterson și, mai târziu, Ayrton Senna.

Mulți consideră și astăzi că Lotus 79 rămâne una dintre cele mai frumoase mașini construite vreodată.

Rothmans – Williams

În anii ’90, eleganța a primit o altă definiție.

Alb, albastru și auriu.

Era Williams-Rothmans.

Rothmans a devenit imaginea unei echipe dominante.

Sub acele culori au câștigat campionate Alain Prost, Damon Hill și Jacques Villeneuve.

Pentru mulți fani, Williams-ul FW18 rămâne cea mai frumoasă mașină a deceniului.

McLaren – Marlboro și West

Dacă Ferrari avea roșul, iar Lotus avea negrul, McLaren a avut două vieți. Mai întâi albul și roșul Marlboro, apoi argintiul și negrul West. Două identități vizuale complet diferite, ambele devenite legendare.

În epoca turbo, McLaren-Marlboro a devenit una dintre imaginile imposibil de separat de istoria Formulei 1.

Sub acele culori au concurat Alain Prost și Ayrton Senna, probabil cea mai celebră rivalitate din istoria sportului. Fotografiile duelurilor lor sunt, în același timp, și unele dintre cele mai eficiente reclame realizate vreodată pentru Marlboro.

La sfârșitul anilor ’90, McLaren și-a schimbat complet imaginea. Argintiul și negrul, însoțite de logo-ul West, au definit epoca lui Mika Häkkinen și David Coulthard. Dacă Marlboro însemna romantismul anilor ’80, West a devenit simbolul dominației tehnologice a noii generații de monoposturi.

Benetton – Mild Seven

Apoi a venit Benetton.

Verdele și albastrul aduceau alt sponsor.

Mild Seven Michael Schumacher și-a construit legenda înainte de mutarea la Ferrari.

Mai târziu, Renault avea să păstreze aceeași marcă de țigări, iar imaginea lui Fernando Alonso ridicând trofeul mondial alături de Mild Seven avea să închidă simbolic o epocă.

Camel – galbenul care se vedea de la kilometri

Dacă John Player Special a făcut celebru negrul, Camel a făcut din galben una dintre culorile emblematice ale Formulei 1. În anii ’80 și ’90, monoposturile Lotus, Williams, Benetton și Tyrrell au purtat, în diferite perioade, culorile Camel, iar piloți precum Nigel Mansell, Nelson Piquet, Thierry Boutsen, Satoru Nakajima sau Martin Brundle au concurat sub acest sponsor. Galbenul Camel devenea vizibil înainte ca mașina să poată fi identificată după formă.

Jordan cu Benson & Hedges – un fenomen.

Jordan nu a câștigat titluri mondiale, dar a câștigat inimile fanilor. Galbenul Benson & Hedges a făcut din echipa lui Eddie Jordan una dintre cele mai recognoscibile prezențe din paddock. Acolo au trecut Damon Hill, Heinz-Harald Frentzen, Ralf Schumacher și, pentru un singur Mare Premiu, un tânăr Michael Schumacher.

Lucky Strike, Gitanes, HB…

Și apoi mai există memoria colectivă. Una care continuă să asocieze oamenii cu mașinile și mașinile cu culorile lor.

Îl vezi pe Gilles Villeneuve și te gândești la Ferrari înainte ca Marlboro să domine complet monoposturile de la Maranello. Îl vezi pe Jacques Villeneuve și apare imediat în minte Williams-ul în culorile Rothmans. Îi vezi pe Ayrton Senna și Alain Prost și este imposibil să nu apară McLaren-ul alb și roșu cu Marlboro. Îl vezi pe Nigel Mansell și revine imaginea Williams-ului campion mondial. Îl vezi pe Michael Schumacher și ai în față atât Benetton-ul, cât și Ferrari-ul, ambele purtând în epoci diferite emblemele industriei tutunului.

Îi vezi pe Gerhard Berger și Jean Alesi și apare imediat Ferrari-ul Marlboro al anilor ’90. Îl vezi pe Eddie Irvine și îți amintești ultimii ani ai aceleiași epoci. Îl vezi pe Jacques Laffite și apare Ligier-ul albastru în culorile Gitanes. Îi vezi pe Olivier Panis și Jean Alesi și revine în memorie Gauloises. Îi vezi pe Jacques Villeneuve și Ricardo Zonta și apare BAR-ul Lucky Strike. Îi vezi pe Heinz-Harald Frentzen și Ralf Schumacher și reapare instantaneu Jordan-ul galben Benson & Hedges.

La fel se întâmplă cu marile nume ale Nordului. Keke Rosberg, primul campion mondial finlandez, deschide drumul unei școli care avea să producă generații întregi de piloți. Mika Häkkinen este aproape imposibil de separat de McLaren și de logo-ul West. Kimi Räikkönen traversează două epoci, de la McLaren-West la Ferrari-Marlboro, devenind ultimul campion mondial al Scuderiei. Iar Heikki Kovalainen și Valtteri Bottas apar deja într-o Formula 1 în care reclamele la țigări dispăruseră, dar estetica lăsată de acestea încă domina memoria fanilor.

Britanicii îi au pe James Hunt, John Watson, Damon Hill și David Coulthard. Austriecii îi au pe Niki Lauda și Gerhard Berger. Brazilienii îi au pe Nelson Piquet, Emerson Fittipaldi, Ayrton Senna și Rubens Barrichello. Francezii îi au pe René Arnoux, Alain Prost, Jean Alesi și Olivier Panis. Italienii îi au pe Riccardo Patrese și Michele Alboreto. Spaniolii îl au pe Fernando Alonso. Germanii îi au pe Michael și Ralf Schumacher, iar canadienii pe Gilles și Jacques Villeneuve. Fiecare generație are propriile imagini, dar toate par imprimate pe același fundal: culorile sponsorilor din tutun.

Marlboro (Ferrari, McLaren, BRM, Alfa Romeo, Penske, RAM), John Player Special (Lotus), Gold Leaf (Lotus), Rothmans (Williams), Camel (Lotus, Williams, Benetton, Tyrrell), Mild Seven (Benetton, Renault), West (McLaren, Zakspeed), Benson & Hedges (Jordan), Lucky Strike (BAR Honda), Chesterfield (Ferrari, Minardi), HB (Jordan), Embassy (Hill, Lola, Shadow), Gitanes (Ligier), Gauloises (Ligier, Prost), State Express 555 (BAR Honda), Barclay (Arrows), Fortuna (Minardi, Renault), L&M (Surtees), Hollywood (Minardi), Winfield (Williams). Unele au rămas în memoria colectivă, altele aproape că au fost uitate. Toate au investit sume uriașe într-un sport care a transformat viteza într-o formă de publicitate.

Astăzi, locul lor a fost luat de companii IT, platforme de streaming, burse de criptomonede, firme de software, producători de cipuri și giganți ai comerțului electronic. Din punct de vedere financiar, Formula 1 nu a dus niciodată lipsă de sponsori. Dar niciunii nu au reușit să lase în urmă aceeași identitate vizuală. Nimeni nu spune că își amintește monopostul „Oracle”, „AWS” sau „Bybit”. În schimb, milioane de oameni pot descrie fără ezitare Ferrari-ul Marlboro, Lotus-ul John Player Special, Williams-ul Rothmans, McLaren-ul West sau Jordan-ul Benson & Hedges.

Reclamele la țigări au dispărut din Formula 1 în urma restricțiilor privind publicitatea la tutun. A dispărut logo-ul de pe caroserie, dar nu și memoria lui. Pentru cei care le-au urmărit în fața televizoarelor cu tub catodic, Ferrari va purta întotdeauna ceva din Marlboro, Lotus va rămâne negru și auriu ca John Player Special, Williams va avea eleganța Rothmans, McLaren va oscila între Marlboro și West, iar Jordan va fi galben ca Benson & Hedges. Istoria oficială vorbește despre șasiuri, motoare și campionate. Memoria fanilor vorbește despre culori. Iar uneori, culorile au fost desenate de un pachet de țigări.