Share

Vânzările mondiale de mașini noi au urcat la 65,9 milioane de unități în 2021

Raportul ACEA „State of the EU auto industry” pentru 2021 arată că vânzările de mașini la nivel mondial au crescut cu doar 3,6% față de 2020 rămânând însă sub nivelul din 2019.

Conform Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), cele 65,9 milioane de mașini noi comercializate anul trecut nu au reușit să aducă piața auto la nivelul din anii premergători pandemiei în special din cauza crizei semiconductorilor.

Rămase cu circa 10 milioane de unități sub nivelul din 2019, vânzările de mașini se află totuși într-o ușoară creștere (3,6%) față de 2020.

În regiunea europeană, în ciuda unui inițial avans în primul semestru, pierderile din a doua jumătate a anului au redus performanța anuală. Astfel, în întregul an 2021 s-a înregistrat o scădere a pieței cu 1,6% până la 14,3 milioane de unități.

În timp ce în Uniunea Europeană a fost raportată o scădere cu 2,4% a vânzărilor, iar în Turcia una de 7,7%, în Rusia a fost înregistrată o creștere cu 2,7%, iar în Ucraina de 21,2%. Din nefericire, avansul substanțial din Ucraina nu a reușit să estompeze reculul din restul continentului.

Strict în statele UE au fost comercializate în 2021 9,7 milioane de mașini, cu 3,3 milioane de unități sub nivelul din 2019. Dintre cele patru piețe importante doar Germania a raportat un recul important (-10,1%), în timp ce în Franța și Spania creșterile au fost minore, (0,5%, respectiv, 1%), iar în Italia s-a înregistrat o creștere cu 5,5%.

Zona americană a pieței de mașini a rămas în creștere

Raportul ACEA arată că vânzările de autoturisme din SUA au reflectat constrângerile din lanțul de aprovizionare și încetinirea producţiei cauzată de lipsa de semiconductori, însă volumul la final de an a urcat totuși cu 5,5% față de 2020, până la 11,9 milioane de unități.

Rezultatele anuale ale Americii de Sud au rămas solide în 2021, crescând cu 10,5% până la 2,8 milioane de unități. Cu toate acestea, performanța regiunii a fost penalizată de vânzările slabe din Brazilia (în scădere cu 3,7% față de 2020).

În Japonia piața a atras doar 3,7 milioane de mașini anul trecut, reprezentând o scădere cu 3,7% față de 2020. Nici în Coreea de Sud situația nu a fost mai bună, reculul înregistrat fiind de 9,5%.

Piața chineză, cea mai mare din întreaga lume, a avut o creștere minoră, de 1,6%, față de 2020 fiind penalizată de penuria de semiconductori mai ales în a doua parte a anului. Cota pieței chineze din cea mondială se menține la peste 30%.

O altă piața importantă la nivel mondial, cea din India, a avut o creștere importantă anul trecut. Cele peste 3 milioane de unități comercializate în 2021 reflectă o creștere cu 26,3% a unei piețe care, înainte de pandemie, în 2019, totaliza 2,9 milioane de mașini.

Citește și:

Leave a Comment