Share

Sorin Grindeanu: România a solicitat CE să aprobe utilizarea fondurilor necheltuite în exerciţiul financiar 2012- 2020 pentru proiecte de infrastructură

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, admite că România nu va putea cheltui banii europeni alocați și anunță că a solicitat Comisiei Europene (CE) o prelungire a termenului. Oficialul dorește ca gările și porturile să fie preluate de autoritățile locale.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, a declarat că România a solicitat Comisiei Europene să aprobe ca o parte din fondurile alocate pentru exerciţiul financiar 2012- 2020 şi care vor rămâne necheltuite să fie utilizată pentru proiecte de infrastructură de transport până la finalul anului 2023.

Potrivit acestuia, toate fondurile alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare vor fi consumate cel mai probabil până la data de 31 mai 2023.

„România, aşa cum arată lucrurile acum, nu va reuşi la finalul anului 2023 să cheltuie toţi banii alocaţi pe exerciţiul financiar 2012- 2020. Vor fi domenii unde nu va reuşi să se cheltuie toate sumele alocate şi atunci am depus cerere, în urmă cu două luni, la Comisia Europeană, ca din banii care ar rămâne necheltuiţi, România să mai aloce pe Infrastructură Mare 500 de milioane. Bani pe care să îi putem cheltui până la finalul lui 2023. De ce? Pentru că infrastructura, aşa cum am spus, trebuie să rămână o prioritate”, a afirmat Grindeanu.

De asemenea, Sorin Grindeanu a menționat că își dorește să descentralizeze „toate lucrurile care au fost ţinute în mână, indiferent de guvernele care au fost, în toţi aceşti 30 de ani. Aceste lucruri trebuie să fie descentralizate către administraţiile locale. Eu provin din administraţia locală, am fost şi viceprimar, şi preşedinte de consiliu judeţean, şi ştiu că acest proces este absolut necesar. De aceea, de când am preluat mandatul cred că am semnat vreo 50 de protocoale cu autorităţile locale, de exemplu, pentru investiţii în infrastructură, pe care să le realizeze local şi să fie decontate de către minister. Acelaşi lucru vreau să îl facem, şi s-a construit cadrul legal, pe zona de CFR. Nouăzeci şi ceva la sută din gările şi din haltele din România arată, ştiţi dumneavoastră, … la fel de bine ca mine. CFR nu are forţa economică să facă aceste lucruri. Trebuie să fie descentralizate şi trebuie să meargă către autorităţile locale să le pună în valoare. Acelaşi lucru este valabil şi pe zona navală. Administraţiile locale ştiu cel mai bine cum să dezvolte zonele portuare. De aceea, acest proces trebuie să continue indiferent de piedicile şi de dorinţele Bucureştiului”, a afirmat ministrul.

Grindeanu: Pasagerii Blue Air ar trebui să-și găsească singuri „alte variante”

Ministrul Transporturilor a ținut să le recomande pasagerilor companiei Blue Air care au de suferit ca urmare a anulării curselor aeriene spre România să încerce să găsească „alte variante de a veni înspre casă”, având în vedere că Tarom nu poate efectua toate zborurile anulate de Blue Air.

Oficialul a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Turnu Măgurele, că repatrierea tuturor românilor care aveau bilete la cursele Blue Air este imposibilă, „pentru că nu tot timpul putem găsi, sau Tarom să poată găsi, echipaj, avion sau înţelegere în aeroporturile respective”.

„Îi îndemn pe toţi cei care sunt păgubiţi de către Blue Air să depună cereri de despăgubire, conform regulamentelor europene şi aşa cum se practică, şi să încerce să găsească alte variante de a veni înspre casă, pentru că nu tot timpul putem găsi sau Tarom să poată găsi echipaj, avion sau înţelegere în aeroporturile respective. Să depună cereri de despăgubire, să primească banii înapoi şi să îşi găsească şi rută alternativă de întoarcere”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a precizat că TAROM a efectuat, miercuri, o cursă spre Tel Aviv, iar în cursul zilei de joi una către insula Creta din Grecia.

Citește și:

Leave a Comment