Share

Sorin Grindeanu: Loturile 1 şi 2 din Autostrada A7 Ploieşti-Buzău, finalizate în octombrie 2024

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că lucrările pe loturile 1 şi 2 din Autostrada A7 Ploieşti-Buzău se vor finaliza în toamna acestui an.

Ministrul a efectuat marţi o vizită de lucru pentru a verifica stadiul lucrărilor la Autostrada A7. Pe cele două loturi, lucrările au fost realizate într-un procent de aproximativ 70%, a precizat el.

„Luna trecută am dat nişte ţinte pentru lotul 1 şi lotul 2, undeva la 65% pe lotul 1 şi spre 70% pe lotul 2. Țintele au fost depăşite. Luna cealaltă când vin pe primul lot ajungem undeva la 75%, cel de la Dumbrava la Mizil, pe Mizil – Pietroasele progresul se va apropia de 80%. Felicitări pentru tot ceea ce au făcut şi pe lotul 1 şi pe lotul 2, ceea ce ne duce în situaţia în care termenul asumat, octombrie anul acesta, să fie respectat. Ritmul e foarte bun, undeva la 650 de muncitori pe lotul 1, tot 600, chiar mai bine pe lotul 2, sute de utilaje. În toamna acestui an aceste două loturi vor fi finalizate”, a declarat ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu.

Pe cel de-al treilea lot din Autostrada A7, Pietroasele-Buzău, lucrările se desfăşoară într-un ritm normal, însă cu întârzieri din pricina unor decizii contradictorii.

„Se lucrează foarte bine pe lotul 3 Pietroasele-Buzău. Din păcate rămâne acel gust amar pe care îl am când anul trecut în iulie, august s-au semnat contractele pe loturile 1 şi 2. Putea să fie gata la finalul acestui an şi lotul 3 dacă se respecta ceea ce am spus noi iniţial, pentru că tot acolo s-a ajuns, un an jumate a fost pierdut”, a precizat Sorin Grindeanu.

Autostrada A7 Ploieşti – Buzău are o lungime de 63,25 km.

Lotul 1 Dumbrava – Mizil se întinde pe o lungime de 21 km. Ordinul de începe a lucrărilor a fost stabilit în data de 22.08.2022, valoarea contractului este de 1,468 miliarde de lei, fără TVA, prin Programul Naţional De Redresare şi Rezilienţă (PNRR), contractul fiind câştigat de Asocierea Impresa Pizzarotti&SPA – Pizzarotti SA – Retter Projectmanagement SRL. Durata contractului de execuţie este de 20 de luni, termenul de deschidere este stabilit pentru luna octombrie 2024, stadiul actual al lucrărilor fiind de 67%.

Lotul 2 Mizil – Pietroasele se întinde pe o lungime de 28,35 km. Ordinul de începe a lucrărilor a fost stabilit în data de 12.08.2022, valoarea contractului este de 1.249.992.665 lei, fără TVA, prin PNRR, contractul fiind câştigat de Asocierea SC Coni SRL – Trace Group Hold PLC. Durata contractului de execuţie este de 20 de luni, termenul de deschidere a fost stabilit pentru luna octombrie 2024, stadiul actual al lucrărilor fiind de 68%.

Leave a Comment