„Regina văzduhului”, Boeing 747, dispare din flota British Airways
La doar câteva săptămâni după informațiile privind oprirea producției Boeing 747, compania British Airways anunță retragerea din flotă, cu efect imediat, a impresionantului avion.
La începutul lunii iulie surse ale agenției Bloomberg dezvăluiau că Boeing Co. a decis să nu mai producă avioane 747 „Jumbo Jet”. După ce vor fi terminate cele 15 aparate aflate acum în catalogul de comenzi, producția faimosului 747-8 va înceta. Astfel, în maximum doi ani, ultimul 747-8 va ieşi de pe liniile de asamblare ale uzinei de la Seattle.
Acum, după doar două săptămâni, compania British Airways, cel mai mare operator mondial de Boeing 747, a anunțat că va opri la sol întreaga flotă de astfel de aeronave cu efect imediat. Deși primul gând la aflarea acestor vești ar putea fi legat de un nou accident aeronautic, cauzele măsurilor luate de Boeing și British Airways sunt cu totul altele.
Boeing 747, timp de 50 de ani „Regina văzduhului”
Timp de peste 50 de ani, „Regina văzduhului” a celor de la Boeing a fost cel mai ușor de recunoscut junbo jet din lume grație „cocoașei” impresionante dar și a celor patru motoare imense. Din nefericire, acest simbol al aviației avea zilele numărate încă dinainte de debutul pandemiei din cazua problemelor tot mai mari întâmpinate de operatorii aerieni. De fapt, criza cauzată de pandemie nu a făcut decât să grăbească sfârșitul epocii avioanelor de mari dimensiuni.
British Airways intenționase să retragă din flotă impozanta aeronavă Boeing 747 peste patru ani, în 2024, însă numărul tot mai mic de pasageri cauzat de pandemie, precum și costurile majore de operare și întreținere fac din recuperarea investițiilor o utopie
„Cu mare tristețe putem confirma că ne propunem să retragem întreaga flotă de 747 cu efect imediat”, au anunțat ieri oficialii British Airways.
Boeing 747 a democratizat călătoriile aeriene globale în anii 1970, dar a pierdut teren în fața aeronavelor moderne cu două motoare, mult mai eficiente și cu costuri mai mici.
„Cu toate că această aeronavă va avea întotdeauna un loc special în inima noastră, pe măsură ce ne vom îndrepta spre viitor vom opera tot mai multe zboruri cu avioane moderne, cu consum redus de combustibil, cum ar fi noile noastre Airbus A350 și Boeing 787”, și-au justificat decizia oficialii operatorului aerian britanic.