Ministrul Finanțelor: „Vă garantez că vom trece Carpaţii cu autostrada”
Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, se declară convins că actuala guvernare va reuși să finalizeze autostrada Pitești – Sibiu.
Ministrul Florin Cîţu consideră că programul de relkansare economică „garantează că vom trece Carpaţii cu autostrada”. Totodată, oficialul a menționat că singurele măsuri din acest program care se vor derula pe perioade mai lungi, între 5 şi 10 ani, vizează investiţiile în infrastructura mare.
„Suntem într-o perioadă de criză economică globală. Încercăm să susţinem toată economia cu aceste măsuri (din planul de relansare economică, n.r.). Acestea nu sunt măsuri care sunt permanente, care vor rămâne acolo în bugetele anilor viitori, sunt doar măsuri care susţin economia pe termen scurt. Toate aceste măsuri, şi şomajul tehnic, şi acea măsură cu 41,5% (subvenţionarea salariilor angajaţilor care revin la muncă după şomajul tehnic, n.r.). Toate măsurile sunt pentru anul acesta. Singurele măsuri care se transferă în bugetele anilor viitori sunt cele legate de investiţii – infrastructura mare. Acest program garantează că vom trece Carpaţii cu autostrada. Acest Guvern PNL va trece Carpaţii cu autostrada, veţi vedea, vă garantez că vom trece Carpaţii cu autostrada în guvernarea PNL”, a declarat ministrul Finanţelor la Digi 24.
Autostrada Pitești – Sibiu va fi finalizată
Oficialul a apreciat că autostrada Piteşti – Sibiu va fi finalizată în timpul guvernării PNL chiar dacă el va fi schimbat din funcţie.
„Sunt acte normative pe care le-am aprobat acum care se întind pe următorii ani. Acel plan de relansare economică este pe cinci ani şi sunt măsuri care merg chiar şi pe 10 ani, noi rămânând la guvernare şi în perioada următoare, altfel nu făceam acest program pe 5-10 ani. Bineînţeles că aceste decizii (schimbarea ministrului Finanţelor, n.r.) sunt politice, pentru tot portofoliul, nu doar pentru ministrul Finanţelor Publice. Nu există acest risc pentru că de aceea avem aprobat acest program de relansare economică. Este un program de relansare care reprezintă un ghid. Noi l-am aprobat şi mergem cu el în continuare. Aşezăm toate actele normative, punem finanţarea şi nu cred că va veni un ministru care să spună că nu vrea să facă autostrada Sibiu – Piteşti. Nu cred că există aşa ceva astăzi în România”, a adăugat Florin Cîţu.
Nu vor fi luați bani de la investiții pentru dublarea alocațiilor
Conform lui Florin Cîțu, bugetul României nu are în prezent prevăzute resurse financiare pentru dublarea alocaţiilor, iar Guvernul nu va tăia din banii de la investiţii pentru a putea implementa această lege.
„Problema pe care am identificat-o este că această lege a fost votată în Parlament după ce a fost trecut bugetul României. Şi acum, dacă mâine trebuie să implementăm această lege, nu există resurse în buget. Nu ai cum! Trebuie să măreşti deficitul bugetar cu suma cu care vei creşte aceste alocaţii. Ca să măreşti deficitul bugetar, trebuie să aprobi o rectificare bugetară, pentru că altfel nu ai cum – nu poţi să faci o derogare de la Legea Bugetului – şi prin care să schimbi acei indicatori din lege. Sau să tăiem din altă parte, să tăiem de la investiţii, ceea ce nu vom face”, a afirmat ministrul.
Oficialul a menționat însă și că „premierul a spus deja că va exista o creştere a alocaţiilor. În următoarele două săptămâni vom veni cu acest proiect de lege. Nu ştiu… (cu cât vor creşte alocaţiile, n.r.). Va fi o decizie politică, eu voi prezenta situaţia, dar voi spune ca şi până acum: în acest moment nu există resurse în buget. Bugetul a fost construit pe un deficit de 6,7% la rectificarea bugetară, care nu a luat în calcul acest lucru”.
Ministrul Finanţelor a precizat că dublarea alocaţiilor ar însemna un efort financiar de 4 miliarde de lei pentru 6 luni.
„Dublarea alocaţiilor înseamnă aproape 4 miliarde de lei pentru o jumătate de an. Nu putem să luăm această sumă din impozitarea pensiilor speciale, pentru că toată suma pentru pensii speciale este de aproape 1 miliard de lei, dacă scoatem militarii, deci n-ai cum să scoţi 4 miliarde dintr-un miliard de lei. Dublarea alocaţiilor reprezintă aproape 8 miliarde de lei, înseamnă 0,8% din PIB doar pentru dublare. Aşa cum am construit bugetul, am alocat până acum resurse importante către investiţii, mai multe decât în ultimii 10 ani. Dacă vrem să avem bani în continuare să plătim şi pensii şi alocaţii şi salarii, trebuie să alocăm bani pentru investiţii. Dacă nu, dacă decizia este să nu mergem către investiţii, ci să alocăm bani în altă parte, nu vom mai avea bani în anii viitori. Această strategie a fost folosită în trecut şi a dat greş”, a menţionat Florin Cîţu.
Totodată, miknsitrul Finanțelor a explicat că decizia CCR „nu are nicio legătură cu dublarea alocaţiilor. Era o decizie care spunea că Parlamentul României poate să dea o lege care respinge prorogarea acestei dublări a alocaţiilor. Dar rămâne un lucru foarte clar: legea (dublării alocaţiilor, n.r.) este neconstituţională, pentru că încalcă articolul 138 din Constituţie, aliniatul 5, care spune foarte clar: orice cheltuială bugetară trebuie să aibă stabilită o sursă de finanţare. Această lege, acest articol introdus, nu are sursă de finanţare stabilită, deci este clar pentru toată lumea că este o lege neconstituţională”.
Citește și
- Florin Cîțu: Avem bani pentru infrastructură. La autostrada Sibiu – Pitești și metroul către Drumul Taberei continuă lucrările
- Miniștri din guvernul Orban văd economia diferit: Cîțu estimează o scădere de 2% – 3%, Popescu o creștere de peste 1%
- Florin Cîţu consideră că economia România va scădea în acest an, dar va crește în 2021