Share

Greva STB: 274 de vehicule se aflau luni seara pe traseu

Un număr de 274 de vehicule erau pe traseu luni, la ora 18.00, dintr-un total programat de 777, cele mai multe fiind tramvaie şi troleibuze.

Potrivit datelor furnizate de directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Adrian Criţ, 274 de vehicule erau pe traseu luni, la ora 18.00, dintr-un total programat de 777.

Astfel, pe traseele din Capitală circulau la ora 18.00 un număr de 115 de tramvaie, dintr-un total programat de 173, respectiv 81 de troleibuze din 100 de vehicule programate, în timp ce numărul autobuzelor era de 78, dintr-un total de 504 de autobuze programate pentru luni.

Din toate depourile şi autobazele Capitalei au ieşit luni vehicule pe traseu, însă autobuzele continuă să fie cele mai puţin prezente în trafic.

Directorul general al STB a anunţat că situaţia financiară a societăţii este grav afectată în urma celor cinci zile de grevă, în condiţiile în care zi de zi s-au pierdut 4,8 milioane de lei prin neefectuarea prestaţiilor.

El le-a mulţumit vatmanilor şi şoferilor de troleibuze care au ieşit pe traseu şi care au înţeles gravitatea situaţiei în care se află bucureştenii şi a transmis un mesaj pentru angajaţii care încă protestează şi care nu sunt prezenţi la locul de muncă: “Vă rog reluaţi activitatea. Vă rog respectaţi legea. Vă rog respectaţi locuitorii Bucureştiului”

În a cincea zi în care cea mai mare parte a şoferilor STB au refuzat să iasă pe traseu Prefectura Capitalei a anunțat că forţele de ordine vor interveni ferm împotriva oricăror acţiuni de intimidare a angajaţilor Societăţii care intenţionează să reia lucrul.

Prefectura şi Primăria Municipiului Bucureşti au stabilit, în cadrul unei întâlniri de lucru pe tema grevei de la STB. S-au stabilit menţinerea dispozitivelor de jandarmerie şi poliţie în zona depourilor şi autobazelor STB, pentru prevenirea oricăror incidente în planul ordinii şi siguranţei publice; menţinerea măsurii privind suplimentarea dispozitivelor de poliţie şi jandarmerie în zona staţiilor de metrou, atât la interior, cât şi la exterior; asigurarea echipajelor de poliţie rutieră şi poliţie locală, în principalele intersecţii, pentru fluidizarea traficului rutier şi asigurarea de către STB a informării populaţiei în timp real cu privire la mijloacele de transport disponibile, prin intermediul aplicaţiei info Transport Bucureşti.

Din nefericire, nici luni seara nu era limpede dacă marți, când mulți bucureșteni revin la lucru, vor exista autobuze pe liniile STB.

Citește și:

Leave a Comment