Share

Criza semiconductorilor continuă să oprească producția mai multor companii auto

Companii precum Toyota, Stellantis, Volkswagen sau chiar Automobile Dacia sunt forțate în continuare să oprească temporar asamblarea unor vehicule din cauza crizei de semiconductori.

Deși, aparent, problemele legate de aprovizionarea cu semiconductori s-au încheiat, subiectul e mult mai puțin abordat de preasă, iar mulți șefi de companii au încercat să liniștească potențialii clienți care primesc termene de livrare de luni bune sau chiar mai mult de 1 an clamând o apropiată remediere a fluxurilor de componente, multe mărci încă opresc, temporar, producția.

Una dintre companiile afectate în continuare de criza semiconductorilor este chiar Automobile Dacia. Conform presei locale, în anumite zile de la finalul lui iulie, unele departamente ale uzinei de la Mioveni vor funcționa după un program de lucru scurtat.

În același timp, grupul Stellantis tocmai a anunțat oprirea temporară, pe 3 iulie, a uzinei Peugeot – Citroen de la Rennes, în timp ce la fabrica din Sochaux asamblarea este oprită inlcusiv săptămâna viitoare.

Tot grupul Stellantis a fost nevoit să anunțe și oprirea pentru câteva zile a uzinei Fiat – Jeep de la Melfi. Mai grav chiar, noul anunț vine după ce fabrica din Italia a lucrat până acum doar șapte zile din luna iunie, iar un reprezentant al sindicatului UILM din cadrul uzinei susține că producătorul nu are în prezent date clare cu privire la aprovizionarea din următoarele săptămâni, în acest context luna iulie putând fi chiar mai grea decât iunie.

Nici japonezii de la Toyota nu au scăpat de probleme anunțând că, în iulie, vor asambla cu 50.000 mai puține vehicule decât prognozaseră. Această scădere a producției vine după ce și uzinele care produc, de exemplu, modelele GR Yaris sau chiar noul model electric bZ4X și-au prelungit perioadele de oprire a activității.

Grupul Volkswagen a anunțat și el reducerea programului de lucru la uzina sa din Brazilia.

În acest context, perioadele deja foarte lungi de livrare pe care clienții trebuie să le accepte la plasarea comenzilor pentru mașini noi au mici șanse de a fi reduse în viitorul apropiat.

Citește și:

Leave a Comment