Share

Concursul de Eleganță Sinaia 2019, festivalul legendelor

Programat pentru 29 iunie, Concursul de Eleganţă Sinaia 2019 promite să fie una din cele mai spectaculoase ediţii de până acum, cu multe premiere importante: automobile cu poveste, un juriu bogat, expoziţii speciale din partea BMW, MINI, BMW Motorrad şi, în premieră ca marcă invitată, Citroën.

Anul 2019 marchează întoarcerea automobilelor de competiţie în eveniment, dar şi debutul unei categorii noi, dedicată unora dintre cele mai mici automobile din istorie – „Legende de mic litraj”. Evenimentul anunţă 36 de participanţi din patru ţări. De remarcat, încercarea temerară a lui Yurgen Degtyarev, din Rusia, care a planificat un traseu de aproximativ 5000 km cu modelul său Peugeot 203 din 1958, pentru a fi prezent la eveniment. O altă prezenţă de excepţie este un model care a aparţinut Preşedintelui de Onoare al Retromobil Club România, MS Regele Mihai I: un roadster sportiv Aero 30, produs în 1936, care astfel îşi face întoarcerea pe Domeniul Regal de la Peleş.

Sinaia 2019 - Adrian Mitu

Şi în acest an, preşedintele juriului va fi jurnalistul austriac Wolfgang Buchta, redactor-şef al publicaţiei de specialitate Austro Classic. În acest an, juriul concursului beneficiază de mai mulţi membri cu o experienţă specială în industria auto. Alexey Kheza este designerul BMW care a semnat exteriorul noilor BMW Seria 3 şi BMW Seria 7. Jackie Jouret este o jurnalistă americană cu o experienţă bogată, autoarea descoperirii modelului BMW 507 care a aparţinut lui Elvis Presley.

BMW Group este prezent cu trei zone expoziţionale dedicate mărcilor grupului. MINI aniversează 60 de ani prezentând două modele clasice din colecţia lui Marian Comşa. BMW alătură noua gamă de lux (BMW Seria 7 şi BMW Seria 8) cu un model interbelic încărcat de legende: un BMW 327 Cabriolet achiziţionat de nou în 1938 de la reprezentanţa oficială BMW din Bucureşti, cu o poveste care reflectă istoria zbuciumată a României. Iar BMW Motorrad îşi serbează istoria specială cu o expoziţie dedicată.

Alături de BMW Group România, partener tradiţional al evenimentului, Citroën deschide seria de mărci invitate cu aniversarea centenarului companiei. O expoziţie de modele clasice Citroën va fi prezentată în parcarea aflată deasupra Complexului Economat. Între orele 10.00 şi 12.00, respectiv 14.00 şi 16.00 se vor efectua prezentări speciale ale modelelor din expoziţie de catre „povestitorul” Virgil Manescu.

Evenimentul este organizat de Retromobil Club România, sub înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, cu sprijinul Primăriei Oraşului Sinaia, ca în fiecare an, un partener important al evenimentului.

Aflați toate detaliile despre ediția din 2019 a Concursului de Eleganță de la Sinaia din secțiunea dedicată. LifeNews.ro vă invită sâmbătă, 29 iunie, pe aleile Domeniului Peleș.

„Concursurile automobilistice au mereu ceva aparte, iar la Sinaia este o tradiție să ne bucurăm de mașini speciale, fie de viteză, fie de epocă. Cu un rafinament și o eleganță ce ne duc cu gandul la perioada în care Sinaia era reședința regilor, Concursul de Eleganță din acest an se anunță a fi un spectacol deosebit al mașinilor rare. Vă invit să participați și în acest an la prestigiosul eveniment desfășurat pe domeniul Castelului Peleș și la Casino”, a declarat Primarul Oraşului Sinaia, Vlad Oprea.

Evenimentul este sprijinit de Muzeul National Peleş, care găzduieşte prezentarea concursului, şi de Casinoul Sinaia, care găzduieşte festivitatea de premiere. Alături de aceştia, parteneri principali ai evenimentului şi susţinători ai Retromobil Club România sunt Uniqa Asigurări, Game World şi Tureal.

Experienţe artistice

Adrian Mitu este pictorul oficial al evenimentului, realizând, ca în fiecare an, câte o acuarelă cu fiecare participant din concurs. Adrian va putea fi întâlnit de public în cadrul restaurantului Carol Gastro Bierhaus. Alţi doi artişti plastici care au operă inspirată de lumea automobilului vor fi prezenţi la eveniment, expunând lucrări. Aceştia sunt Andra Mihai şi Alex Mariş. Mădălina Petre, Theodor Andreescu şi Radu Croitoru, muzicieni de jazz şi muzică de cameră, vor asigura o atmosferă specială în grădinile Castelului Peleş, interpretând lucrări care îşi propun să evoce automobilele prezente în concurs. Radu Chindriş va fi prezent pentru al doilea an consecutiv pentru a face fotografii cu unul din cele mai vechi procedee din lume: ambrotipie pe colodiu umed, folosind obiective din secolul XIX.

Partenerii media, care vor oferi relatări ample despre eveniment, sunt RockFm, Motor Clasic, Auto Motor şi Sport, MotorVlog TV, autostiri.ro, doualocuri.ro, lifenews.ro, The Gentleman’s Journal, Maşinistul şi AutoPro.

Programul evenimentului

  • 10.00-16.00. Expoziţia automobilelor participante la Castelul Peleş, Economat şi Pelişor.
  • 10.00 şi 14.00. Start tururi ghidate ale evenimentului cu plecare de la Carol Gastro Bierhaus.
  • 10.00-12.00 şi 14.00-16.00. Expoziţie “Citroën 100 de ani”, în zona dedicată Citroën, parcarea de deasupra Economat.
  • 12.00-13.30. Parada de prezentare pe Platoul Castelului Peleş.
  • 17.00-18.00. Automobilele de epocă fac turul oraşului Sinaia.
  • 18.00-19.30. Festivitatea de premiere la Casino Sinaia.
Sinaia 2019 - Adrian Mitu

100 de ani Citroën

Citroën a fost primul producător din afara Statelor Unite ale Americii care a fabricat automobile de producţie în masă. Ambiţia lui André Citroën era să transforme automobilele în bunuri accesibile tuturor. Departe de a fi uitate, talentul şi viziunea sa îndrăzneaţă au lăsat o amprentă ce continuă şi în zilele noastre.

În primii opt ani de la înfiinţare, Citroën a devenit cel mai mare fabricant european de autoturisme şi cel de-al patrulea la nivel mondial. În 1919, atunci când începe producţia de vehicule, André Citroën alege ca logo chevronul dublu. Schimbat în decursul anilor, şi-a păstrat culorile albastru şi galben până în anii ’80, când marca a optat pentru un fond roşu, oferind un aspect mai dinamic.

„Toată lumea împărtăşeşte o istorie cu Citroën, marcă legendară, populară în sensul nobil, al cărei centenar suntem mândri să îl sărbătorim anul acesta”. – Linda Jackson, CEO Citroën.

În 2018, Citroën a vândut 825.000 de unităţi în Europa, valoare ce a însemnat un record în ultimii şapte ani şi o creştere pentru al cincilea an la rând. (Ilustratie: Adtrian Mitu)

Citește și:

Sinaia 2019 - Adrian Mitu

Leave a Comment