Turcii care participă la licitația pentru troleibuze în București au depus ofertă și pentru autobuze electrice
Primăria Municipiului București (PMB), condusă de Gabriela Firea, a anunțat că doi operatori – asocierea Bozankaya Otomotiv Makina Imalat Ithalat ve Ihracat A.Ş. (Turcia) şi SILEO GmbH (Germania), respectiv New Kopel Car Import (România, reprezentant al companiei BYD din China) – au depus oferte pentru cele o sută de autobuze electrice şi a staţiilor de încărcare lentă pentru acestea. După autobuzele turcești Otokar, Bucureștiul ar putea avea tramvaie Durmazlar și troleibuze și autobuze electrice Bozankaya, toate produse în Turcia. Doar la licitația pentru autobuze hibride singurul ofertant este german.
După ce și-au trimis oferta pentru licitația privind 100 de troleibuze, turcii de la Bozankaya, împreună cu partenerul lor german SILEO, au intrat acum și în procedura de licitație pentru 100 de autobuze electrice. Conform PMB, în luna martie s-a declanșat procedura de achiziţie pentru atribuirea contractului de furnizare a 100 de autobuze electrice, din gama de 12 m (şi a staţiilor de încărcare lentă) prin publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) a anunţului de participare. Valoarea totală a investiţiei în noile mijloace de transport public se ridică la aproximativ 219.571.200 milioane de lei (fără TVA), din care fonduri nerambursabile aproximativ 177.997.631,79 milioane de lei (fără TVA) din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 -2020.
„În data de 7 iunie, s-au vizualizat ofertele depuse pentru achiziţia celor 100 de autobuze electrice (şi a staţiilor de încărcare lentă), urmând ca documentaţia încărcată în SICAP să intre în analiza comisiei de evaluare constituită în cadrul autorităţii contractante. În cadrul procedurii au depus oferte doi operatori: asocierea Bozankaya Otomotiv Makina Imalat Ithalat ve Ihracat A.Ş. (Turcia) şi SILEO GmbH (Germania), respectiv New Kopel Car Import (România – Otopeni, reprezentant al companiei BYD – China)”, precizează oficialii primăriei.
Instituția reaminteşte că finanţarea provine din fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020. În acest scop, au fost semnate 4 contracte de finanţare nerambursabilă pentru achiziționarea unor autobuze electrice care vor deservi liniile 300, 330, 335, 173, 311, 336, 381, 601, 137, 138, 312, 313, 368 şi 385.
Primăria condusă de Gabriela Firea anunță și că, așa cum a scris LifeNews.ro, a mai lansat proceduri de licitaţie pentru achiziţia a 100 de tramvaie, 100 de troleibuze şi 130 de autobuze hibrid
Pe 11 decembrie 2018 a fost publicat anunţul de participare pentru achiziţia a 100 de tramvaie noi, din gama de 36 m. Valoarea estimată a achiziţiei este de 845.687.394 lei fără TVA. În cadrul procedurii au depus oferte doi operatori economici, respectiv asocierea dintre Astra Vagoane Călători SA şi CRRC Qingdao Sifang CO, LTD, şi DURMAZLAR MAKINE SAN. VE TIC A.S. Documentaţia depusă se află în analiza comisiei de evaluare constituită la nivelul autorităţii contractante. „Referitor la cele 100 de tramvaie, facem precizarea că acestea fac obiectul a opt proiecte pentru care s-au semnat contracte de finanţare din fonduri europene nerambursabile prin POR 2014 – 2020”, anunță PMB.
Apoi, pe 5 februarie 2019, a fost publicat anunţul de participare pentru achiziţia a 100 de troleibuze noi, din gama de 12 m. Valoarea estimată a achiziţiei este de 214.488.800 lei fără TVA. În cadrul procedurii a depus ofertă un singur operator economic – asocierea dintre Bozankaya Otomotiv Makina Imalat Ithalat ve Ihracat A.Ş. (Turcia) şi SILEO GmbH (Germania). Documentaţia depusă se află în analiza comisiei de evaluare constituită la nivelul autorităţii contractante.
Pe 13 martie a fost publicat anunţul de participare pentru achiziţia a 130 de autobuze hibrid noi, din gama de 12 m. Valoarea estimată a achiziţiei este de 195.487.890 lei fără TVA. În cadrul procedurii a depus ofertă un singur operator economic, Mercedes Benz România.
Citește și:
- Noi licitații la București: autobuze hibride nemțești, troleibuze turcești
- Primarul Firea a obținut finanțarea pentru 430 de mijloace de transport electrice și hibride
- Turcii care concurează cu Astra Arad pentru livrarea tramvaielor în București vor să participe la licitații în alte patru orașe din țară
- O asociere turco-germană este singurul ofertant pentru achiziția a 100 de troleibuze de către PMB
- Cum vor arăta noile tramvaie din București și unde vor circula
- Gabriela Firea: S-a deschis oferta pentru 100 de tramvaie. Cumpărăm și 100 de autobuze electrice