Share

Sián, bolidul cu care Lamborghini va uimi asistența la Frankfurt Motor Show

Lamborghini tocmai a dezvăluit detaliile celei mai puternice și mai rapide mașini pe care a produs-o vreodată.

Spectaculosul vehicul care va avea premiera mondială peste doar câteva zile la expoziția auto de la Frankfurt este animat de un propulsor de 6,5 litri cu 12 cilindri în V care dezvoltă 785 CP – cea mai mare putere atinsă vreodată de o uzină de forță Lambo – asociat cu un motor electric de 48 V care adaugă 34 CP pentru a duce puterea maximă a ansamblului la uimitoarea valoare de 819 CP.

Conform oficialilor Lamborghini motorul electric este integrat în cutia de viteze și conectat la roți pentru manevre de parcare cu viteză mică. Sunetul carismatic al motorului V12, asigură Lamborghini, a fost păstrat.

Grație unei caroserii ultraușoare, raportul greutate/putere este mai bun chiar decât în cazul Aventador SVJ, iar accelerația 0 – 100 km/h este realizată „în mai puțin de 2,8 secunde”. Viteza maximă anunțată de producător este de 350 km/h.

Italienii de la Lamborghini susțin și că utilizarea unui supercapacitor în locul unei simple baterii litiu-ion a dat rezultate spctaculoase. Asta pentru că Sián poate stoca de zece ori mai multă putere decât sistemul similar utilizat pe Aventador. Sistemul este de trei ori mai puternic decât unul cu baterie având aceeași greutate.

Vezi aici detalii despre premierele de la Frankfurt Motor Show 2019

Sián încorporează și un sistem regenerativ avansat de frânare dezvoltat special de Lamborghini. Datorită comportamentului simetric al supercapacitorului, care, contrar bateriilor Li-Ion normale, poate fi încărcat și descărcat cu aceeași putere, sistemul de stocare a energiei este plin de fiecare dată când vehiculul frânează. Energia stocată se transformă astfel într-un impuls de putere disponibil instantaneu care permite șoferului să folosească imediat un cuplu important până la 130 km/h când motorul electric se decuplează automat. Astfel, mașina este cu peste 10% mai rapidă decât una fără acest sistem. Cel puțin asta susțin inginerii italieni.

Lamborghini Sian
Lamborghini Sian

Leave a Comment