Share

Parteneriat Volkswagen – Bosch pentru dezvoltarea mașinilor autonome

Furnizorul de componente auto Bosch şi Cariad, divizia de software a Volkswagen, au stabilit o colaborare în domeniul dezvoltării maşinilor cu conducere autonomă.

Conform celor două companii, Bosch și Daimler, intenția parteneriatului este aceea de a face „conducerea autonomă disponibilă pentru toţi conducătorii de vehicule”.

Cooperarea va întări poziţia de centru de inovaţii a Germaniei, consideră şeful Cariad, Dirk Hilgenberg. Nu trebuie uitat că grupurile germane Volkswagen, BMW și Daimler sunt considerate cele mai inovatoare companii auto, conform studiului AutomotiveINNOVATIONS al Centrului de Management Auto (CAM).

Piaţa maşinilor cu conducere autonomă va deveni mai competitivă în următorii ani, în condiţiile în care toţi producătorii auto importanţi, şi giganţii americani cum ar fi Google şi Uber, lucrează la dezvoltarea vehiculelor autonome.

În 2017, Bosch şi Daimler au anunţat planuri de a construi împreună robotaxiuri dar parteneriatul a fost anulat în 2021, din cauza costurilor ridicate şi a riscurilor implicate.

Leave a Comment