Share

Meci Simona Halep – Jelena Ostapenko în semifinalele turneului de la Dubai

Simona Halep s-a calificat pentru a treia oară în semifinalele turneului WTA 500 de la Dubai după ce a învins-o pe Ons Jabeur.

În meciul cu tunisianca Ons Jabeur, Simona Halep a învins cu 6-4, 6-3 asigurându-și astfel un cec de 37.500 de dolari şi 185 de puncte WTA. Turneul WTA 500 din Emiratele Arabe Unite este dotat cu premii totale de 768.680 de dolari.

Halep (30 ani, 23 WTA) a câştigat până acum titlul la Dubai în 2015 şi 2020.

Fostul lider mondial a dat dovadă de constanţă în faţa imprevizibilei sale adversare, care a reuşit multe lovituri spectaculoase, dar a şi greşit mult (45 de erori neforţate, faţă de doar 17 ale Simonei).

Jucătoarea de tenis din România a câştigat într-o oră şi 20 de minute în faţa numărului 10 mondial.

Ea a început bine jocul şi a condus cu 2-0, dar a fost egalată, 2-2. Halep a avut momente foarte bune de joc şi a reuşit desprinderea la 5-2, Jabeur (27 ani) s-a apropiat la 5-4, însă Halep a închis setul cu un break (6-4).

Jabeur a avut un debut bun în actul secund, a avut 2-0, dar Simona a revenit spectaculos, cu cinci ghemuri la rând şi a încheiat cu 6-3.

Simona Halep are acum 2-1 în meciurile directe cu Jabeur. În 2018, în primul tur la Beijing, tunisianca profita de abandonul Simonei după un set câştigat cu 6-1. În 2020, în optimi la Dubai, românca a câştigat cu 1-6, 6-2, 7-6 (7).

Românca o va înfrunta în penultimul act pe letona Jelena Ostapenko, victorioasă joi cu 5-7, 7-5, 7-6 (9) în faţa cehoaicei Petra Kvitova, după două ore şi 39 de minute.

Halep şi Ostapenko (24 ani, 21 WTA) se vor înfrunta pentru a treia oară, după ce baltica a câştigat cu 4-6, 6-4, 6-3 în finală la Roland Garros, în 2017, iar Halep şi-a luat revanşa în acelaşi an, în semifinale la Beijing, cu 6-2, 6-4.

Citește și:

Leave a Comment