Decizie finală: Simona Halep, suspendată 4 ani pentru dopaj
Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat că Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj. Reacțiile nu au încetat să curgă.
În decizia sa, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a precizat că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep, fost lider mondial al clasamentului ATP, pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (31 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile fin paşaportul său biologic (ABP).
Tribunalul independent tribunal, stabilit de Sport Resolutions, s-a reunit pe 28 şi 29 iunie, la Londra şi a audiat experţi ştiinţifici care au depus mărturie în favoarea româncei, care a vorbit şi ea în faţa tribunalului, se arată în comunicatul ITIA.
Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a decis că jucătoarea a comis ”violări intenţionale” ale Regulamentului Antidoping potrivit articolului 2 din TADP: prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022, la US Open; folosirea unei substanţe sau metode interzise în 2022, pe baza a 51 de analize ale sângelui furnizare de jucătoare ca parte a programului ABP.
Tribunalul a acceptat argumentul Simonei Halep că a luat suplimente alimentare contaminate, dar a determinat că volumul ingerat de jucătoare nu putea da ca rezultat concentraţia de roxadustat identificată în mostra pozitivă.
Şi acuzaţia legată de paşaportul biologic a fost menţinută, tribunalul susţinând că nu există motive pentru a pune la îndoială ”puternica opinie” unanimă a celor trei experţi independenţi (APMU) care au considerat că “probabil dopajul” este explicaţia pentru neregularităţile din paşaportul biologic al sportivei.
Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026. Jucătoare poate face apel la această decizie.
„După un proces complex şi riguros, salutăm decizia tribunalului independent. Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să îl ia în considerare, în ambele speţe, a fost unul substanţial. ITIA a urmat procesul corect, aşa cum face în cazul oricărui individ, în concordanţă cu Codul Mondial Antidoping, îndeplinindu-şi scopul şi responsabilitatea de a susţine principiul unei competiţii curate, în numele sportului”, a declarat directorul executiv al ITIA, Karen Moorhouse.
„Înţelegem interesul public semnificativ în aceste cazuri şi suntem decişi să rămânem transparenţi atât cât este posibil, iar decizia integrală va fi publicată în curând”, arată ITIA.
Tribunalul independent a menţionat că a primit aproximativ 8.000 de pagini de material ştiinţific din partea jucătoarei şi a ITIA.
În acest context, Asociaţia Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA) a anunţat că a luat la cunoştinţă sancţiunea dictată împotriva româncei Simona Halep şi va continua să urmărească atent acest caz.
„Este de cea mai mare importanţă pentru jucători să fie conştienţi de regulile Programului Antidoping din Tenis şi să le urmeze. Tribunalul independent a luat decizia în cazul Simonei Halep conform Programului Antidoping din Tenis, iar decizia poate fi apelată la Tribunalul de Arbitraj în Sport. WTA va susţine deciziile luate în urma procesului şi va continua să urmărească atent acest caz”, menționează oficialii WTA pe platforma X (fostă Twitter).
Simona Halep, „şocată şi dezamăgită”, va face apel
Simona Halep s-a declarat, marţi, „şocată şi dezamăgită” de decizia tribunalului independent care a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, despre care a spus că refuză să o accepte.
„Azi, un tribunal independent sub Programul Antidoping din Tenis a anunţat o tentativă de decizie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai dificil meci din viaţa mea şi, din nefericire, lupta continuă. Mi-am dedicat viaţa frumosului joc de tenis. Iau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru şi mă mândresc cu faptul că nu am luat niciodată, cu bună ştiinţă sau nu, o substanţă interzisă. Refuz să accept decizia lor de suspendare pe patru ani. Într-un raport de 126 de pagini, tribunalul a găsit că mă fac vinovată de ambele acuzaţii formulate de Agenţia pentru Integritatea Tenisului (ITIA) – un test pozitiv la o mostră de urină prelevată în timpul competiţiei şi o încălcare a Programului Paşaportului Biologic Sportiv. Reprezentanţii mei şi cu mine am prezentat tribunalului dovezi convingătoare în apărarea mea, inclusiv numeroase întrebări legitime privind concluziile legate de testele din paşaportul meu biologic (ABP). Deşi sunt recunoscătoare că am un verdict după numeroase amânări nefondate şi sentimentul că trăiesc într-un purgatoriu de un an, sunt în acelaşi timp şocată şi dezamăgită de decizie”, a scris Halep pe Instagram.
„Cred într-un sport curat şi în aproape două decenii ca jucătoare profesionistă de tenis, la sute de turnee şi după două titluri de Mare Şlem, am făcut 200 de teste de sânge şi urină pentru a fi verificată împotriva substanţelor interzise şi le-am trecut cu bine pe toate până pe 29 august 2022. Înaintea sezonului de hard din 2022, la recomandarea echipei şi fizioterapeutului în care am încredere, mi-am ajustat suplimentele nutriţionale. Niciunul dintre ingredientele listate nu includeau substanţe interzise, însă, acum ştim, iar tribunalul a recunoscut asta, unul dintre ele a fost contaminat cu roxadustat. Am fost testată aproape săptămânal după testul pozitiv iniţial până la începutul anului 2023 şi de fiecare dată am ieşit negativă”, a relatat fosta campioană de Mare Şlem.
Halep a acuzat că doi dintre experţii ITIA şi-au schimbat opiniile legate de paşaportul său biologic după ce au aflat că este vorba de ea.
„În ciuda acestei probe, ITIA a venit cu acuzaţia legată de paşaportul biologic doar după ce grupul său de experţi mi-a aflat identitatea, iar doi din cei trei experţi şi-au schimbat, brusc, opinia în favoarea acuzaţiilor ITIA. ITIA s-a bazat doar pe opiniile acestor experţi care au studiat doar parametrii sângelui meu şi pe care i-am menţinut mai mult de zece ani în aceeaşi sfertă. Acest grup a ignorat faptul că nicio substanţă interzisă nu a fost găsită vreodată în sângele sau urina mea, cu excepţia testului pozitiv din 29 august la roxadustat, care a fost prezent într-o cantitate extrem de mică şi care, luând în considerare testul meu negativ de cu trei zile înainte, putea fi cauzat doar de o expunere accidentală la roxadustat”, a comentat Halep.
Halep a anunţat că va face apel împotriva suspendării dictate de tribunalul independent şi le-a mulţumit tuturor pentru susţinere: „Sunt foarte recunoscătoare pentru susţinerea pe care am primit-o din partea familiei, a prietenilor, fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez şi să fac tot ce stă în puterea mea să îmi exonerez numele de aceste acuzaţii false şi să revin pe teren. Intenţionez să fac apel împotriva acestei decizii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile legale împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză”.
După aflarea deciziei ITIA, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat pentru Agerpres că decizia ITIA de suspendare a sportivei Simona Halep pentru o perioadă de patru ani, pentru dopaj, este una extrem de dură.
„Uau! E o decizie extrem de dură, extrem de dură. Nu am fost încă informaţi, dar mi se pare extrem de dură. Acum trebuie să vedem şi motivarea deciziei celor de la agenţia de integritate, pentru că după părerea mea este o decizie extrem de dură. Chiar şi dacă precizează încălcare intenţionată, chiar şi în cazul ăsta, este o decizie extrem de dură. Acum rămâne de văzut reacţia Simonei şi echipei de avocaţi şi paşii pe care urmează să-i facă, pentru că are şi posibilitatea atacării deciziei la TAS. Rămâne de văzut reacţia celor implicaţi, dar eu rămân la părerea că este o decizie extrem de dură”, a declarat George Cosac.
Întrebat dacă mai crede că Simona Halep îşi va fi încheiat cariera sportivă în cazul în care nu va avea un câştig de cauză în privinţa reducerii pedepsei la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, Cosac a afirmat că totul depinde de sportivă.
„Totul depinde de Simona şi de dorinţa ei de a face sport de înaltă performanţă. Pentru că o cunosc foarte bine pe Simona ca sportiv şi întotdeauna a muncit şi a luptat pentru a face sport la cel mai înalt nivel. În niciun caz nu cred că va reveni doar de dragul de a reveni în tenis”, a mai adăugat preşedintele FRT.
De asemenea, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, consideră că este „groaznic” ce i se întâmplă jucătoarei de tenis Simonei Halep, precizând că sancţiunea este una foarte drastică.
„Sancţiunea primită de Simona e foarte drastică, pentru că vorbim despre patru ani. Din păcate, e scoasă din circuit. E absolut groaznic ce i se întâmplă. Un an să stai de pe o zi pe alta ca să îţi dea un verdict şi când ţi-l dă, îţi dă patru ani. E enorm de mult. E greu, îmi pare extrem de rău că i se întâmplă aşa ceva celei mai bune jucătoare de tenis din România. Eu sunt alături de Simona, o cunosc şi regret că trebuie să treacă prin aşa ceva. Din păcate nici eu şi nimeni nu poate face ceva pentru ea în situaţia asta. Nu avem cum să o ajutăm cu absolut nimic”, a afirmat Lipă.
Preşedinta ANS speră ca suspendarea Simonei Halep să fie micşorată în urma apelului. Ea i-a transmis jucătoarei de tenis să fie puternică şi să lupte în continuare.
„Probabil că în sufletul ei se aştepta la un verdict, dar nu aşa de dur. Eu îi transmit să fie puternică şi să lupte în continuare. Pentru că nu e uşor să fii numărul 1 mondial şi după să ai asemenea acuzaţii în spate. Trebuie să ai un psihic foarte puternic. Dar sportul te căleşte şi te ajută să treci şi prin asemenea momente. Iar aşa cum o cunoaştem toţi, Simona că poate să treacă peste”, a adăugat Elisabeta Lipă.