Share

Sorana Cîrstea și Simona Halep, au ratat prezența în sferturi la Australian Open 2022

Atât Sorana Cîrstea cât și Simona Halep au fost învinse astăzi în optimile turneului Australian Open. România a rămas fără reprezentante la simplu în competiție care se desfășoară la Melbourne.

Sorana Cîrstea a fost învinsă în acestă dimoneață de poloneza Iga Swiatek, a şaptea favorită a Australian Open 2022, cu 5-7, 6-3, 6-3.

Cîrstea (31 ani, 38 WTA), care şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa de la Melbourne, reuşită în 2017, s-a înclinat la capătul unui meci de mare luptă, după două ore şi 28 de minute, în faţa unei adversare care nu pierduse niciun set în turneu.

A fost un duel al nervilor, cu lovituri rapide şi puternice, în care schimburile lungi au destul rare şi în care cei 11 ani diferenţă nu s-au simţit.

Cîrstea a început în forţă, a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, dar a fost egalată, 4-4, iar la 5-4 pentru Swiatek a fost nevoită să salveze o minge de set. Românca a egalat, 5-5, apoi a reuşit un nou break şi a luat primul set cu un ghem la zero (7-5).

Swiatek (20 ani, 9 WTA) a început mai bine actul secund şi a condus cu 2-0, Cîrstea a egalat, 2-2, dar poloneza s-a desprins la 5-2, câştigând cu 6-3.

În decisiv, la 2-1 în favoarea sa, Cîrstea a ratat patru mingi de break, iar apoi şi-a pierdut serviciul. Românca a reuşit rebreak (3-3), dar apoi nu a mai luat decât două puncte până la final, cedând setul cu 3-6.

Cu câteva ore în urmă, și Simona Halep a suferit o înfrângere în meciul cu Alize Cornet. Partina din optimi s-a încheita cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4 în favoarea franțuzoaicei.

Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 14, a suferit prima sa înfrângere din acest an, la capătul celui mai solicitant meci, care a durat două ore şi 33 de minute, în condiţii dificile, la o temperatură de 32 grade Celsius.

Simona Halep a încheiat o serie de opt victorii consecutive, care i-a adus, între altele al 23-lea titlu din carieră, la Melbourne Summer Set 1.

Cornet (32 ani, 61 WTA) a început meciul mai bine şi a condus cu 3-1, Halep a revenit şi a egalat, 3-3, însă franţuzoaica s-a impus cu 6-4 într-un prim set în care şi-a pierdut serviciul de trei ori.

Deşi Halep a început actul secund cu break, Cornet a continuat să fie agresivă şi a preluat controlul, desprinzându-se la 3-1. Halep a revenit şi a avut o serie remarcabilă de cinci ghemuri, dintre care ultimele trei la zero, câştigând cu 6-3 şi restabilind egalitatea la seturi.

În decisiv s-a mers cap la cap până la 3-3, Halep ratând prima oportunitate de break din acest act, după care Cornet a fructificat prima sa şansă, în ghemul următor, iar acest lucru a făcut diferenţa. Halep salvat două mingi de meci la 3-5, dar s-a înclinat în cele din urmă cu 4-6.

Pentru Cornet, care a trecut anterior de spaniola Garbine Muguruza, este prima sa calificare în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Şlem.

„Îmi place să joc pe căldură, dar nu în exces. A fost foarte cald astăzi, m-am resimţit încă din primul set, mă durea stomacul, mă durea ficatul. Ce pot să spun este că mă simt destul de împăcată pentru că am dat tot ce am putut pe teren. A fost un meci bun din punctul meu de vedere, contra unei jucătoare care evoluează extraordinar, o luptătoare desăvârşită. Mereu am jucat trei ore cu ea. Tot respectul, a meritat să câştige”, a declarat Simona Halep pentru Eurosport.

Ambele românce și-au încheiat prezența la Australian Open cu un cec de câte 328.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA.

Citește și:

Leave a Comment