La multă dragoste, țara mea!

Față de faimosul maxim istoric de 23 de milioane de români, țara noastră își va pierde astfel 35% din populație, în 60 de ani. Cum de a ajuns țara noastră de la trecutul mare, așa cum spune poetul, la acest viitor lipsit de măreție, sunt multe de scris.

Din perspectivă economică, România se confruntă cu aceleași amenințări ca toate celelalte țări europene: inflație accelerată, distorsiuni majore în producția și distribuția de bunuri, deficit bugetar în creștere, insecuritatea locurilor de muncă în anumite sectoare. Ce ne diferențiază de celelalte state din Uniunea Europeană este că presiunea economică pandemică se manifestă peste o criză profundă în domenii esențiale – educație, sănătate și infrastructură, nerezolvată de trei decenii de politicienii care au făcut nenumărate promisiuni în preajma alegerilor, pentru ca ulterior să nu realizeze nimic concludent pentru națiune, dar cu materializări cunoscute în toată mass-media în ceea ce privește conturile personale. De altfel, România continuă să fie considerată una dintre cele mai corupte țări din Uniunea Europeană.

Iar istoria pare să se repete. Conflictele politice, problemele sociale, lipsa unor lideri cu valori morale care să îi inspire pe oameni nu reprezintă o noutate pentru români. Rareori partidele noastre politice și-au unit forțele  în fața pericolelor cu care se confrunta țara. Au acționat în schimb când puterea și interesele le erau amenințate.

„Monstruoasa coaliție”,  alianța partidelor vremii împotriva lui Cuza, a pornit de la încercarea domnitorului de a acapara puterea legislativă și executivă prin lovitură de stat, de a institui o dictatură personală. La 11 februarie 1866 Cuza a fost detronat, iar unirea celor două principate simbolizată de domnitorul român și chiar independența României a fost contestată de către Turcia și Rusia, ambele gata de invazie. În acest moment de cotitură a fost a negociat cu marile puteri venirea lui Carol-Ludovic de Hohenzollern în România, după ce națiunea validase această opțiune printr-un referendum.

Carol I, așa cum îl cunoaștem pe domnitorul care a condus țara noastră timp de 48 de ani, între și 1914, a muncit fără întrerupere pentru a crea coeziune internă și recunoaștere externă. Mandatul lui a fost continuat de nepotul său, Ferdinand I, care a condus România în timpul primului război mondial și a încheiat formarea statului nostru național-unitar, în 1918.

La 103 ani de la Marea Unire constituția noastră consemnează că „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.” De 1 decembrie îți doresc să fii iubită, draga mea țară, de către toți românii, oriunde s-ar afla. Pe măsura sacrificiilor făcute de generațiile trecute și ale viscolelor pe care le putem traversa, doar uniți.