Fashion Days va intra în Top 10 în acest an. Principalii retaileri de fashion vor genera afaceri de peste 18,5 mld. lei
Conform oficialilor Fashion Days, principalii retaileri de pe piaţa de fashion din România vor genera în acest an afaceri de peste 18,5 miliarde de lei, în creştere cu 9% faţă de 2018. Liderul pieței este Pepco, urmat de H&M și Zara.
Retailerul online Fashion Days prognozează că, în acest an, va intra, în premieră, în Top 10 naţional, cu afaceri de 320 de milioane de lei, comparativ cu cele 249 de milioane de lei raportate în 2018.
„Încep prin a povesti puţin despre piaţa de fashion. E o piaţă în creştere, la fel ca toată piaţa de retail, în general. Euromonitor-ul (compania de cercetări de piață Euromonitor International) spunea că în România creşterea este de 7%, cea mai mare din Uniunea Europeană. Iar noi, Fashion Days, estimăm că piaţa de fashion creşte cu 9%, puţin peste această medie de 7%, în 2019. Avem o piaţă în care vin mai mulţi jucători atât focusaţi pe offline, cât şi pe online. Cu toţii avem nevoie de cât mai multe date şi noi încercăm să le oferim şi dacă încercăm noi, cu siguranţă vor încerca şi ceilalţi jucători, să fie la fel de transparenţi. Estimările noastre pentru 2019, de la toţi jucătorii, arată că Pepco este în momentul de faţă liderul de fashion în România. Au un grad foarte mare de extindere, cu 250 de magazine în toată ţara. Ei vor trece, probabil, în acest an, undeva de 1,2 miliarde de lei, cifră de afaceri. H&M probabil se va menţine pe locul doi la bătaie cu Zara. Anul trecut, Fashion Days nu era în Top 10, dar estimăm că, în acest an, vom intra în top, cu 320 de milioane de lei, cifră de afaceri”, a menţionat Robert Berza, director general Fashion Days.
Robert Berza a anunţat și că Fashion Days va derula campania Black Friday 2019 în perioada 13 – 15 noiembrie, atât în aplicaţia mobilă, cât şi pe site-ul fashiondays.ro.
„Am decis să începem Black Friday în ziua de miercuri tocmai pentru a le putea livra clienţilor noştri comenzile în timpul cel mai scurt de până acum. Estimăm că vom preda curierilor aproape 40% dintre colete până vineri dimineaţa, iar în cazul produselor achiziţionate din Bucureşti şi Ilfov, primele comenzi vor fi livrate imediat după prânz, în easybox. Pentru a avea cât mai mulţi clienţi mulţumiţi de livrarea rapidă a produselor este important ca aceştia să îşi ridice cât mai repede coletele din easybox. În felul acesta, următorul client se va bucura, la rândul său, mai repede”, a declarat Berza.
De altfel, oficialul estimează că aproape 120.000 de produse vor fi predate curierilor pentru livrare până în seara zilei de 14 noiembrie.
Conform datelor companiei, 89% dintre români au cunoştinţă de evenimentul Black Friday și mai mult de jumătate dintre aceştia intenţionează să cumpere ceva în timpul campaniei. Bugetul mediu alocat este de 2.048 de lei, cu 100 de lei mai mare decât în anul precedent.
În acest context, Fashion Days estimează o creştere de peste 50% a numărului de comenzi plasate pe parcursul acestui eveniment, în 2019, comparativ cu datele din 2018.
„Black Friday este o adevărată vânătoare pentru cele mai bune oferte; de aceea vrem să le oferim clienţilor destinaţia perfectă pentru cele mai bune dealuri, atât din punct de vedere al gamei de produse, dar şi al discounturilor si preţurilor. Am negociat o gamă largă de produse unice, special pentru acest eveniment, astfel că 85% din valoarea stocului va avea cele mai bune preţuri din an. Românii caută produse premium şi, în aceste zile, tot mai mulţi dintre ei şi le pot permite datorită discounturilor pe care le oferim”, a spus şeful Fashion Days.
Clienţii Fashion Days vor putea alege dintre 1,5 milioane de produse de încălţăminte, îmbrăcăminte şi accesorii, însumând cea mai mare valoare de stoc din an, de 175 de milioane de lei. De asemenea, peste 3,3 milioane de vizite sunt aşteptate pe parcursul întregului eveniment, cu peste 70% din valoarea comenzilor estimată a fi plasată din aplicaţia Fashion Days, în timp ce numărul de aplicaţii instalate în perioada Black Friday pe telefoanele mobile va ajunge la 600.000.
Conform Agerpres, printre brandurile cu cele mai mari discounturi de Black Friday se vor regăsi: Nike (până la -50%), UGG (până la -40%), Trespass (până la -80%), New Balance (până la -50%), Columbia (până la -60%), Liu Jo (până la -60%), Guess (până la -50%), Love Moschino (până la -65%), Michael Kors (până la -40%), Pepe Jeans London (până la -60%), Napapijri (până la -80%), Fossil (până la -60%), Levi’s (până la -60%), Puma (până la -60%), Timberland (până la -65%), dar şi branduri aflate la prima apariţie în campania de reduceri, precum s.Oliver, Marc Jacobs, GAP şi Replay.
O opţiune de livrare rapidă a produselor comandate este Easybox, variantă cu cea mai mare creştere în ultimele şase luni, 20% dintre comenzile Fashion Days plasate în luna octombrie fiind livrate în cele peste 85 de lockere din Bucureşti şi Ilfov. Volumul de comenzi estimat, în perioada Black Friday 2019, încurajează plata online şi ridicarea coletelor în interval de 36 de ore.