Share

Dacia are două modele în Top 10 al pieței franceze. Este singura marcă din afara Hexagonului

În primul trimestru al acestui an piața franceză de autoturisme a înregistrat o scădere cu 0,6% a înmatriculărilor de mașini noi, până la 553.335 unități. Clasamentul modelelor, dominat de mărci franceze, are în primele zece și două vehicule purtând marca Dacia. În același timp, în România, marca a anunțat lansarea unei ediții limitate disponibilă pe modelele Sandero, Logan, Logan MCV, Duster, Lodgy și Dokker.

Așa cum era de așteptat pentru piața franceză, Top 10 al modelelor înmatriculate este dominat de vehicule ale mărcilor din Hexagon. Printre acestea și-au făcut însă loc în primul trimestru al acestui an și două modele aparținând mărcii Dacia care, deși face parte din grupul francez Renault, este un brand cu baza în România.

Astfel, conform revistei AutoPlus, cel mai vândut vehicul pe piața franceză a fost, în primele trei luni ale lui 2019, Renault Clio (36.438 unități). Pe locul secund s-a aflat Peugeot 208 (27.791 unități), iar pe trei Citroen C3 (21.976 unități). Top 10 este completat, în ordine, de Renault Captur (20.033 unități), Peugeot 3008 (19.492 unități), Dacia Sandero (17.100 unități), Peugeot 2008 (16.592 unități), Peugeot 308 (14.787 unități), Dacia Duster (13.777 unități) și Citroen C3 Aircross (13.692 unități).

Seria limitată Techroad a ajuns și în România

Disponibilă în Franța încă de la începutul lunii martie, seria limitată Techroad este adăugată acum de Dacia și în oferta pentru România. Existentă pe modelele Sandero, Logan, Logan MCV, Duster, Lodgy și Dokker, versiunea specială se remarcă prin elemente noi de design și o serie de dotări menite să facă experiența condusului mai plăcută.

Conform producătorului, Techroad a fost creată „pornind de la cele mai avansate versiuni de serie ale modelelor Dacia (Stepway pentru Dokker și Lodgy, Stepway Prestige pentru Sandero și Logan MCV, respectiv Prestige Plus pentru modelul Logan)”. Seria limitată se distinge la exterior prin noile culori Rouge Fusion și Gris Highland, precum și prin noile modele de jante, din oțel sau aluminiu, în funcție de model. O notă suplimentară de eleganță este oferită de carcasele oglinzilor retrovizoare, de culoare negru lucios, cu o dungă mediană roșie.

În interior, clienții vor descoperi o ambianță marcată de contrastul armonios dintre nuanța gri a tapițeriei stilizate și inserțiile discrete de culoare roșie prezente atât pe elementele textile cât la nivelul planșei de bord.

Alături de dotările de serie, deja numeroase, SL Techroad propune ȋn plus sistemul multimedia Media NAV (pentru Logan, Lodgy, Duster și Dokker), camera video pentru parcarea cu spatele (pentru Logan, Logan MCV si Sandero), sistemul Cruise Control (pentru Logan) și volanul si ornamentul schimbătorului de viteze îmbrăcate in piele (pentru Duster).

©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.

Leave a Comment