Alina Bratu, Continental: De vreo 18 luni mă simt unicorn fiindcă am impresia că nu există ceva ce nu pot face
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Comunicare, promoția 2001, Alina Bratu devine, în octombrie 2010, coordonatoarea echipei de relații publice a grupului Continental la nivel național. Patru ani mai târziu este numită Communications Country Head al grupului german pentru activitățile din România. Mamă a Catincăi și a lui David, dar și a echipei de comunicare și employer branding a Continental România, ea a povestit într-un interviu acordat Lifenews.ro câteva dintre momentele cheie ale carierei sale.
Cum și când ai ajuns să lucrezi la Continental?
Pe 15 aprilie 2002 călcam prima dată în sediul Continental Timișoara (fostul Siemens VDO, divizia automotive a concernului Siemens AG). Mi-a fost o frică viscerală în ziua respectivă că nu voi face față provocării. Timp de 17 luni am coordonat administrativ o echipă minunată, care a crescut de la 10 oameni la 75 (când am plecat eu) și care îmi ziceau în glumă „mami”. În noiembrie 2003 am preluat activitățile de comunicare și employer branding și de atunci povestea a fost în fiecare an mai frumoasă, mai complicată, mai provocatoare.
Care au fost cele mai frumoase momente petrecute în cadrul grupului german?
În 17 ani au fost multe, dar cele pe care nu le uit niciodată sunt ceremoniile de punere a pietrei de temelie pentru locațiile din Iași, Brașov și Timișoara.
Fiecare ceremonie a avut ceva special: la clădirea de la Timișoara era atât de frig și de soare că și acum când mă uit la poze, tremur. La Brașov eram atât de gravidă, că atunci când am ridicat cilindrul de inox cu memorabilia care urma să fie cimentată la temelie am zis că sigur nasc (aveam ambulanța lângă mine, eram în siguranță :). La Iași, la ceremonia de pe Poitiers 6, îl întâlneam pentru prima dată pe viitorul nostru Country Head, Christian von Albrichsfeld.
Ce îți place și ce nu în activitatea desfășurată la Continental?
Îmi plac evenimentele: să le visez, să le pun în scenă, să mă stresez, să mă bucur că au iesit așa cum le-am visat. Dar, în schimb, nu mă dau în vânt după proceduri și concepte, ceea ce nu e întotdeauna în avantajul meu.
Care sunt cele mai importante activități derulate anul trecut în cadrul companiei?
Am avut activități externe cu jurnaliștii auto, am dezvoltat, în continuare partea de comunicare internă – Continental are, în România, peste 20.000 de angajați în 10 locații; o sincronizare a comunicării la nivel de organizație este nu doar o dorință, ci un lucru fără de care nu se poate comunica eficient – și am pus accentul mult pe dezvoltarea școlii profesionale duale. Acest proiect în care compania s-a implicat încă de la reînființarea, în 2012 – școala profesională duală – îmi este foarte drag. Pentru că sunt, în țara asta, atât de mulți copii care vor să învețe, care au aceste abilități practice, care sunt, dacă vreți, meseriași, din toate punctele de vedere. Iar noi, ca și companii, trebuie doar să le indicăm calea corectă. Dar acest lucru înseamnă multă muncă în relația cu autoritățile locale, cu reprezentații guvernului etc. Pun accentul pe acest proiect pentru că fără un sprijin adevărat, onest al companiilor, sistemul de învățământ profesional dual nu poate crește sănătos.
Care sunt proiectele la care ai luat parte în cadrul Continental și de care ești mândră?
Și aici aș menționa dezvoltarea școlii profesionale duale întrucât am fost implicată încă din 2012 în reînființarea acestui sistem și am fost alături de acești tineri încă de la prima generație. Dar sunt și alte proiecte care-mi sunt dragi.
Compania derulează o serie de activități cu media, atât la nivel național, cât și internațional. Sunt ocazii excelente să vă arătăm dumneavoastră, jurnaliștilor, cât de larg este portofoliul companiei.
Proiectele de responsabilitate socială (și nu mă refer aici la donații făcute de companie) în care un număr impresionant de oameni se implică îmi fac inima să crească. Mii de colegi participă la campanii de donare de sânge, adună haine sau alimente pentru oameni sărmani, donează bani pentru susținerea diverselor programe desfășurate de ONG-uri care transformă în bine comunități întregi.
Nominal, sunt multe proiecte în care am putut să mă implic personal, dar și să îi încurajez pe colegii mei să pună umărul la a transforma, fiecare dintre noi, locul în care trăim într-un micro-univers mai bun. Cred cu tărie că omul sfințește locul.
Ce pregătești pentru anul în curs?
2019 se arată un an plin de provocări. Și nu, nu este un clișeu. Compania trece printr-o reorganizare, la nivel de concern. Acest lucru înseamnă o foarte bună comunicare, atât în interiorul companiei, cât și în exterior, la toate nivelurile. Bineînțeles, activitățile din industrie aduc cu ele propriile schimbări și provocări, iar noi, cei care suntem în departamentul de comunicare trebuie să răspundem în cel mai bun mod cu putință.

Revenind la comunicare, dacă ai putea schimba ceva în acest domeniu, care ar fi acel lucru?
Aș face comunitatea asta mai unită. I-aș pune la un loc în evenimente cu conținut și i-aș crește pe cei mai tineri din breaslă.
Cum reușești să împaci viața personală cu solicitările permanente ale activității de comunicare?
De vreo 18 luni mă simt unicorn fiindcă am impresia că nu există ceva ce nu pot face 🙂
Dacă la ora 21, copii mei, Catinca și David, sunt în siguranță, hrăniți, îmbrățișați, cu temele făcute, cu un video call între noi, cei de acasă și Ciprian, soțul meu (patru zile pe săptămână lucrează la sediul Continental din Novi Sad), atunci bifez ziua ca perfectă.
Când îmi văd colegii mai tineri luând decizii faine, fără să îmi ceară ajutorul, am confirmarea că a fost o zi în care toți am avut de câștigat.
Dacă nu ai fi fost șeful comunicării grupului Continental România, ce ți-ai fi dorit să faci?
După un an lucrat ca reporter și patru ani de facultate de jurnalism, clar visam să fac reportaje pentru Discovery Channel.
Dacă nu coteam la dreapta, spre PR/Comunicare, sigur povesteam acum despre zone de război, locații uimitoare și greu accesibile, filmate cu sacrificii.
Riscul și noutatea încă mă fac să îmi sclipească ochii, dar de când Catinca și David sunt în viața mea, am căutat să le redefinesc și să mă potolesc.
©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.