Cel mai mare magazin IKEA din sud-estul Europei a costat 90 mil. euro
Astăzi a fost deschis cel de-al doilea magazin IKEA din București. Așteptat încă de anul trecut, IKEA Pallady este, conform oficialilor suedezi, „cel mai mare magazin al companiei din sud estul Europei și al 431-lea din lume”.
Pe 24 iunie 2019, la ora 10.00, cel mai nou magazin IKEA și-a deschis porțile pentru primii vizitatori. Momentul a fost marcat simbolic prin plantarea unui copac, la acest eveniment luând parte Sara Del Fabbro, CEO al IKEA South East Europe, Vladislav Lalic, Property și Expansion Manager al IKEA South East Europe și Cas Lachaert, Store Manager al IKEA Pallady.
„Suntem bucuroși să continuăm călătoria noastră în România și să deschidem Pallady, cel mai mare magazin al nostru din Sud Estul Europei și cel de-al doilea din București! Deschizând acest magazin răspundem numărului tot mai mare de clienți din România – numai în ultimul an IKEA a înregistrat o creștere de 11%, care face din această țară una dintre cele mai performante piețe IKEA din lume! Suntem foarte mândri de acest rezultat fantastic și suntem mai mult decât optimiști că vom continua cu o performanță excelentă în viitor!”, a spus Sara Del Fabbro, CEO al IKEA South East Europe.
Magazinul de 37.000 de metri pătrați pune la dispoziția clienților aproape 10.000 de produse care reflectă filozofia IKEA de design democratic, combinând forma, funcționalitatea, calitatea, sustenabilitatea și prețul scăzut. Acesta are, de asemenea, trei modele de interioare integrale și 58 de camere pline de idei și inspirație realizate pe baza cunoștințelor despre casele românilor, răspunzând nevoilor locale în ceea ce privește mobilarea locuinței cu soluții și produse accesibile. Pe lângă un loc de joacă supravegheat, dedicat copiilor, magazinul găzduiește, de asemenea, restaurantul deja celebru care servește atât specialități suedeze, cât și preparate românești, cu o capacitate de 550 locuri. Clienții vor avea la dispoziție 1.300 de locuri de parcare – unele dintre acestea în subteran, dar și patru stații de încărcare pentru mașinile electrice.
Magazinul oferă, de asemenea, un serviciu de buy-back care le permite clienților să-și aducă mobilierul IKEA uzat care este încă în stare foarte bună sau bună și să primească la schimb un voucher.
Conform oficialilor IKEA, valoarea totală a investiției în magazin este de aproape 90 de milioane de euro. IKEA Pallady este deschis în fiecare zi de la 10.00 la 22.00, în timp ce restaurantul este deschis de la 9.00 la 21.00. Odată cu deschiderea magazinului din b-dul Pallady, aproximativ 600 de angajați s-au alăturat echipei IKEA din România.
După doar cinci ore de la deschidere magazinul a fost vizitat de mai bine de 7.000 de persoane și a înregistrat vânzări de peste 310.000 de lei, valoarea medie a bonului de cumpărături fiind de peste 150 de lei.
Este interesant de menționat că magazinul IKEA din estul Capitalei trebuia să fie deschis iniţial în vara anului trecut, însă au apărut întârzieri majore pe care oficialii companiei le-au justificat prin complexitatea proiectului și „factori interni şi externi neprevăzuţi”.
IKEA a intrat în România în 2007, fiind adus în sistem de franciză de cunoscutul om de afaceri Puiu Popoviciu. Ulterior, în 2010, magazinul din Băneasa a fost cumpărat de firma-mamă din Suedia. Cu un singur magazin, IKEA România a vândut în anul financiar 2018 (1 septembrie 2017 – 31 august 2018) produse în valoare de peste 609 milioane de lei (fără TVA), în creştere cu 10,6% faţă de anul anterior.
