România și Franța și-au împărțit punctele și s-au calificat împreună în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-21
După victoria entuziasmantă în fața Croației și meciul de infarct cu Anglia în care tinerii din echipa României au dovedit o maturitate dezarmantă, ultimul meci din grupe a adus și prima remiză. Una fără mare importanță dat fiind faptul că echipa României s-a calificat în semifinalele competiției.
Selecţionatele României şi Franţei au încheiat cu scorul de 0 – 0 meciul din Grupa C a Campionatului European de fotbal Under-21 din Italia şi San Marino, pe Stadionul „Dino Manuzzi” din Cesena.
Prima repriză a meciului dintre România și Franța a debutat cu o dominare prelungită a echipei din Hexagon. În timp însă, românii au reușit să echilibreze meciul având și câteva ocazii notabile. Susținuți, ca de fiecare dată, de un public impresionant care pare să fi turnat plumb chiar și în ghetele francezilor, românii au început să ajungă tot mai des la poarta adversă creând degringoladă în apărarea francezilor. Ba chiar am fi putut beneficia de o lovitură de la 11 metri dacă arbitrul bulgar nu ar fi preferat să închidă ochii la fază și să refuze chiar și utilizarea VAR.
În cea de-a doua repriză tot francezii au fost cei care au condus ostilitățile, atacând în valuri defensiva României. Abia în minutul 67 o pasă superbă a lui Hagi l-a pus în poziție de unu la unu pe Pușcaș cu portarul francez, dar atacantul român a ratat preluarea și mingea a revenit francezilor. Deși au avut câteva atacuri importante către final, românii nu au reușit să înscrie permițând astfel Franței să ajungă și ea în careul de ași al Europei alături de Spania, Germania și, desigur, România.
Ar mai fi de menționat că în acest meci tacticizat și fără strălucire s-au înfruntat primele două echipe clasate în grupa C. Dacă pe plan fotbalistic diferențele nu au fost majore, în privința valorii de piață echipa Franței conduce cu un zdrobitor 368 de milioane de euro în fața unei selecționate a tinerilor români care abia reușește să adune 51 de milioane de euro. Cu siguranță însă că, după acest Campionat European, diferențele, inclusiv cele financiare, vor fi ceva mai scăzute.