Share

Așa arată Rolls Royce-ul deținut de Elizabeth Taylor vândut cu peste o jumătate de milion de dolari

Un Rolls Royce verde deţinut de actriţa Elizabeth Taylor (1932-2011) a fost vândut miercuri, în cadrul unei licitaţii organizată la New York, cu suma de 520.000 dolari.

„Zeiţa verde” („Green Goddess”), aşa cum era cunoscută limuzina, a fost vândută unui ofertant anonim, a indicat pentru DPA purtătorul de cuvânt al casei de licitaţii Guernsey’s din New York.

Guernsey’s estimase că limuzina, un Rolls-Royce Silver Cloud II Drophead Coupe, vopsit, la solicitarea actriţei, în culoarea sa preferată, se va vinde pentru un preţ de de patru ori mai mare decât cel iniţial.

Taylor a primit maşina în 1960 de la soţul său de la acea vreme, Eddie Fischer, şi a păstrat Rolls Royce-ul mai bine de 20 de ani înainte ca acesta să fie cumpărat de colecţionarul californian Karl Kardel, la sfârşitul anilor ’70.

Deşi actriţa a ţinut maşina atât de mult timp, Kardel a declarat pentru The New York Times că nu este sigur că vedeta a condus-o vreodată. „Nu cred că Elizabeth a avut vreodată permis de conducere”, a declarat el.

Leave a Comment