Share

Proprietarul Zara și Bershka va închide între 1.000 și 1.200 de magazine

Grupul spaniol Inditex, care deține mărci precum Zara, Pull&Bear, Bershka, Stradivarius, Oysho, sau Massimo Dutti, a anunțat închiderea a 1.000 – 1.200 de magazine în următoarea perioadă.

Inditex, grup controlat de miliardarul Amancio Ortega, al șaselea cel mai bogat om din lume, a raportat primele pierderi trimestriale după ce restricţiile introduse pentru oprirea răspândirii pandemiei au forţat compania să-şi închidă aproape 90% dintre magazinele din întreaga lume în perioada februarie – aprilie 2020.

Declinul rapid al vânzărilor a încetinit, a dat asigurări cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, vânzările, excluzând fluctuaţiile cursului valutar, au coborât cu 34% în perioada 2-8 iunie, faţă de o scădere de 51% în mai. În aprilie, vânzările online au crescut cu 95%.

Grupul Inditex a înregistrat pierderi nete de 409 milioane de euro în perioada februarie – aprilie 2020, după ce vânzările au scăzut la 3,3 miliarde de euro, de la 5,9 miliarde de euro în perioada similară din 2019.

Proprietarul Zara, investiții în magazine mari, lacăt pe ușă pentru cele mici

În următorii trei ani, compania care operează prin magazinele Zara, Pull&Bear, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home și Massimo Dutti va investi anual 900 milioane de euro pentru a accelera strategia de a se concentra pe magazinele mari din zonele comerciale de prim rang şi pe afacerile online, însă urmează să închidă 1.000 – 1.200 de magazine mai mici în 2020 şi 2021. Grupul spaniol se aşteaptă ca până la finalul acestei luni magazinele de pe toate pieţele sale cheie să fie deschise.

Şi alţi retaileri de îmbrăcăminte, precum H&M şi Gap Inc, au raportat scăderi semnificative ale vânzărilor.

În România, la finele lui 2018, reţeaua Inditex era formată din 57 de magazine, cu brandurile Zara, Pull&Bear, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home şi Massimo Dutti.

Amancio Ortega, plasat de revista americană Forbes pe locul 6 în clasamentul bogaților lumii, are o avere estimată la circa 70 de miliarde de dolari și încasează anual, în medie, 400 de milioade USD din dividende. La nivel mondial, Inditex deține în prezent 7.500 de magazine.

Citește și:

Leave a Comment