Share

Se îmbunătățesc perspectivele celei mai puternice economii europene

Perspectivele celei mai mari economii europene se îmbunătăţesc după o evoluţie neaşteptat de rezilientă în trimestrul patru din 2022.

Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) confirmă că inflaţia a atins nivelul de vârf și că va dura mai mult până când se va atenua creşterea preţurilor.

Conform datelor ajustate ale Oficiului Federal de Statistică (Destatis), PIB-ul Germaniei s-a contractat cu 0,2% în ultimele trei luni din 2022, după un avans de 0,5% în trimestrul trei din 2022.

„Perspectivele pe termen scurt sunt de asemenea mai favorabile în prezent decât erau cu câteva luni în urmă. Încrederea în rândul consumatorilor şi antreprenorilor s-a îmbunătăţit uşor la începutul anului, iar temerile privind recesiunea s-au redus, în urma atenuării crizei energetice europene”, arată Bundesbank citată de Reuters..

Instituţia atrage atenţia că salariile cresc într-un ritm rapid, provocând al doilea val de presiuni inflaţioniste, care va încetini dezinflaţia.

„Creşterea salariilor face ca ţinta de inflaţie să rămână mult peste ţinta pe termen mediu de 2% din zona euro o lungă perioadă de timp”, avertizează Banca Centrală a Germaniei.

Guvernul de la Berlin şi-a îmbunătăţit recent previziunile privind creşterea economiei germane, care ar urma să se situeze la 0,2% în 2023 (faţă de un declin de 0,4% estimat în toamnă), în timp ce inflaţia ar urma să scadă la 6% în 2023, faţă de prognoza precedentă de 7%. În 2022, rata anuală a inflaţiei în Germania s-a situat la 7,9%.

Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) estima luna trecută că economia ţării se va contracta cu 0,5% în 2023, dar va reveni pe creştere în 2024 şi 2025. Luni, Bundesbank a previzionat pentru 2023 un declin al economiei mai redus decât cel de 0,5% prognozat în ianuarie.

Leave a Comment