Rugby: Franța și Țara Galilor domină Turneul celor Şase Naţiuni
Etapa a doua din Turneul celor Șase Națiuni la rugby a avut meciuri spectaculoase și rezultate pe măsură. Franța a învins Irlanda, Țara Galilor a bătut Scoția, iar Anglia a zdrobit Italia.
De departe cel mai interesant meci din etapa a doua a Turneului celor Șase Națiuni la rugby a fost cel dintre Franța și Irlanda. Pe AVIVA Stadium din Dublin, francezii au făcut duminică o partidă foarte bună. După ce și-au dominat adversarul în prima repriză, ei au reușit să păstreze diferenţa pe tabela de marcaj în partea a doua a jocului au reuşit şi să-şi adjudece victoria.
EWchipa „Cocoşului galic” se mândrește astfel cu primul succes obținut pe terenul din Dublin din 2011 până acum. Franţa a reuşit două eseuri, prin Charles Ollivon şi Damian Penaud, unul transformat de Matthieu Jalibert, care a fructificat şi o lovitură de penalitate.
Irlandezii au reuşit un eseu, prin Ronan Kelleher, transformat de Ross Byrne, şi fructificarea a două lovituri de pedeapsă, prin Billy Burns şi acelaşi Ross Byrne, ei obţinând punctul bonus defensiv.
În urma rezultatului, Franţa este lider în clasament, cu 9 puncte, la fel ca şi Ţara Galilor, ocupanta locului secund. Sâmbătă s-au disputat Scoţia – Ţara Galilor (24-25) şi Anglia – Italia (41-18).