Share

O aeronavă militară ucrainiană SU-27 a aterizat la Bacău

Un avion militar ucrainean a aterizat, joi dimineaţă, în regim de urgenţă, pe aeroportul din Bacău.

Confirmată inițial de prefectul din Bacău, informația a fost detaliată de Ministerul Apărării Naționale din România care atrage atenția și asupra informațiilor false.

„În cursul dimineţii a aterizat în regim de urgenţă o aeronavă de vânătoare Suhoi 27. Aeronava are un pilot la bord care a fost preluat de autorităţi. Avionul a fost degajat de pe pistă”, a declarat, pentru Agerpres, prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel.

Ulterior, Ministerul Apărării a conformat și el că în această dimineață două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române aflate în serviciul de Poliţie Aeriană sub comandă NATO au decolat în jurul orei 6,15, pentru clarificarea unei situaţii aeriene referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României care se apropia de spaţiul aerian naţional.

„Cele două aeronave militare române au aplicat cu stricteţe procedurile naţionale şi regulile internaţionale aplicabile în astfel de situaţii, procedând la interceptarea şi identificarea vizuală a aeronavei care intrase în spaţiul aerian românesc. Aeronava respectivă, un Suhoi 27 aparţinând Forţelor Aeriene Ucrainene, a fost escortată pentru aterizare imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău, operaţiune încheiată la ora 7,05. După aterizare, pilotul militar ucrainean s-a pus la dispoziţia autorităţilor române, urmând a fi luate măsurile legale care se impun în aceste situaţii”, precizează MApN.

În acest context, MApN atrage atenția că „circulă deja în spațiul media informații nereale cu privire la alte aeronave ucrainene aflate în România, în afara celei de la Bacău, despre care v-am informat deja”.

„Nu confirmăm niciun alt caz de aeronave ucrainene care ar fi pătruns în spațiul aerian național sau care ar fi aterizat pe alte aeroporturi. Așadar: NU CONFIRMĂM cazurile semnalate la Câmpia Turzii, Cluj sau Timișoara”, punctează oficialii MApN care adresează românilor „rugămintea ca în această perioadă să vă informați din surse oficiale!”.

Citește și:

Leave a Comment