Noaptea Muzeelor: Sute de muzee și instituții deschise publicului în această seară
Muzee și instituții din întreaga țară și-au anunțat participarea la „Noaptea Muzelor”. Organizat de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR), evenimentul atrage în fiecare an mii de participanți. Iată câteva dintre manifestările care vor avea loc în câteva dintre cele mai importante orașe din țară.
În București, mai mult de 60 de muzee şi entităţi culturale publice şi private vor fi deschise în noaptea de sâmbătă pentru expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte, cu prilejul ediţiei 2019 a evenimentului Noaptea Muzeelor.
„Cel mai mult mă bucură că în fiecare ediţie avem consemnat un record în ceea ce priveşte participarea. Anul acesta în Bucureşti avem mai mult de 60 de instituţii. Avem muzee, în primul rând, dar avem şi prieteni ai muzeelor, respectiv librării, galerii, filarmonici, opere, teatre, arhive, studiouri de creaţie, start-up-uri, spaţii care experimentează, tot felul de creativi care vin cu tot felul de surprize artistice, tot felul de experimente, tot felul de inovaţii, jucându-se într-un fel sau altul cu tehnologiile. O să vedeţi peste tot în Bucureşti tot felul de spaţii urbane, camere urbane pline de astfel de experimente. De asemenea, o să avem un cartier creativ care se dezvoltă anual”, a declarat Dragoş Neamu la Muzeul Recordurilor Româneşti, unul dintre spaţiile care participă pentru prima dată la Noaptea Muzeelor.
- Expoziţia „Bucureşti 100″, deschisă la Sala Irina Nicolau, un performance al copiilor din corurile Cantus Mundi şi târgul “Tradiţii şi meşteşug”, din curtea interioară, dar şi două filme despre artă, în cadrul Cinema Muzeul Ţăranului, se numără printre manifestările oferite publicului de MNŢR, cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor. Intrarea este liberă, între orele 18,00 – 21,00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator). Anul acesta, expoziţia permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Şoseaua Kiseleff nu a reintrat, încă, în funcţiune.
- Expoziţii temporare, activităţi de colectare a insectelor nocturne şi de interceptare a liliecilor din curtea Muzeului, precum şi alte surprize, se numără printre propunerile Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pentru Noaptea Muzeelor, ediţia 2019. Programul special al Nopţii Muzeelor de la această instituţie muzeală va începe sâmbătă, la ora 18,00, şi se va termina la ora 24,00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator). În cadrul acestui eveniment, accesul publicului în expoziţia permanentă a Muzeului va fi gratuit. Sâmbătă, în intervalul orar 10,00 – 18,00, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va fi închis. În Noaptea Muzeelor, vizitatorii Muzeului Antipa vor avea ocazia să admire expoziţia temporară „Rugby, Natural!”, realizată de Muzeul de Istorie Naturală din Toulouse, care prezintă elementele naturale identificate în emblemele diferitelor echipe naţionale de rugby şi explică valoarea culturală a simbolurilor naturale, pentru ţările şi populaţiile respective. Organizată în cadrul Sezonului România-Franţa, expoziţia va rămâne în circuitul de vizitare al muzeului până pe data de 30 iunie.
Între orele 18,40 şi 19,00, „Cel mai mic muzeu din România” va putea fi admirat în faţa intrării principale a Muzeului Antipa, evenimentul constând în expunerea timp de 20 minute a unicului exponat al muzeului Madrigal & Cantus Mundi, costumul renascentist de damă Madrigal. Începând cu ora 21,30 şi până la 22,30 oaspeţii vor fi invitaţi în curtea muzeului să participe la colectarea entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale, sub coordonarea specialiştilor din muzeu. Demonstraţiile realizate de către cercetătorii Muzeului Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” se vor face numai în condiţii meteo favorabile. - Spaţiile Cantacuzine, care găzduiesc expoziţiile “Biserica Mănăstirii Cotroceni, istorie, spiritualitate şi artă” şi “Salonul Artelor Decorative” vor fi deschise pentru public de Muzeul Naţional Cotroceni, la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, care va avea loc pe 18 mai. Ca în fiecare an, vizitatorii vor avea prilejul să descopere crâmpeie din povestea Palatului Cotroceni, parcurgând saloanele regale: Sufrageria Germană, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor, Biblioteca Regelui Ferdinand, Salonul Cerchez şi Sufrageria Regală Cotroceni.
În Salonul Cerchez, oaspeţii vor avea ocazia să vadă sabia de paradă dăruită domnitorului Al. I. Cuza de către principele Serbiei, Mihail Obrenovic, obiectul central din cadrul expoziţiei „România 160. Unirea Principatelor Române”. Programul de vizitare va fi este între orele 17,00 – 23,00. Intrarea este gratuită. Pentru acces, persoanele adulte trebuie să prezinte la intrarea în muzeu un act de identitate în original (CI, paşaport). - Expoziţii, ateliere pentru copii, proiecţii de filme şi recitaluri vor avea loc pe 18 mai cu ocazia celei de-a doua ediţii a evenimentului Noaptea Muzeelor la Casa Artelor „Dinu Lipatti”. Programul evenimentului va începe la orele 18,00, iar până la miezul nopţii în curtea acestei case boiereşti construită la începutul secolului XX de Petre Antonescu vizitatorii vor avea ocazia să vizioneze expoziţiile „Dinu Lipatti – viaţa şi opera” şi „Istoria Casei Lipatti”. Casa Lipatti va fi deschisă pe tot parcursul evenimentului şi pentru vizitarea expoziţiei permanente de tablouri „Dinu Lipatti – familia, profesorii şi prietenii”.
În intervalul 18,00-20,00, cei mai mici vizitatori sunt aşteptaţi la Atelierele de creaţie pentru copii, iar cei mari la proiecţia filmului documentar “Sonată pentru omul bun” de Ruxandra Ţuchel şi Oana Drăgulinescu, o producţie TVR despre viaţa lui Dinu Lipatti. De la orele 20,00 va avea loc Recitalul Extraordinar “Omagiu lui Dinu Lipatti” susţinut de pianista Mădălina Paşol, în Curtea Casei Lipatti. Începând cu orele 21,30, pe scena din curtea Casei Lipatti vor urca Alin Soica, Liviu Indricău şi Mihai Urzicana, împreună cu pianista Liana Mareş pentru a susţine Recitalul Extraordinar “Noaptea Tenorilor” din cadrul Nopţii Muzeelor la Casa Artelor „Dinu Lipatti”.
În ultima parte a serii, de la orele 22,30, va fi prezentat filmul documentar „Dinu Lipatti, muzică şi geniu”, realizat de Mihaela Poenaru, un portret emoţionant al celui care a fost pianistul, compozitorul şi pedagogul Dinu Constantin Lipatti. - Ca instituţie afiliată EuroGeoSurvey, dar şi Reţelei Naţionale a Muzeelor, Institutul Geologic al României, prin Muzeul Naţional de Geologie, participă în fiecare an la evenimentul „Noaptea Europeană a Muzeelor”, muzeul pregătind un program de vizitare special, care include activităţi reunite sub genericul „Noaptea Comorilor”. Printre acestea se numără: vizitarea expoziţiei permanente în intervalul orar 19,00 – 24,00, vizitarea expoziţiilor temporare “Comori şi mărturii ale preţuirii/Minerale. Artefacte de metale preţioase şi pietre semipreţioase” şi “Comori din adâncuri”, o expoziţie cu vânzare de bijuterii, pietre preţioase şi semipreţioase.
În seara zilei de 18 mai, aspectul cotidian al clădirii monument istoric din Şoseaua Kiseleff , numărul 2, va căpăta o înfăţişare şi mai spectaculoasă datorită jocului de lumini şi umbre proiectat pe faţada muzeului, oferind un cadru la fel de diversificat şi colorat precum cel al comorilor expuse. Accesul în Muzeul Naţional de Geologie are loc în intervalul orar 19,00 – 24,00, în regim de gratuitate. Organizatorii au anunţat că la ediţia din acest an există o serie de spaţii nou intrate în circuitul Nopţii Muzeului, printre care se numără Muzeul de Artă Recentă (MaRE), Muzeul Recordurilor Româneşti, Muzeul Tablourilor în Mişcare, oferit Qreator, dar şi Cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”. - În Alba, zeci de personaje istorice îi vor întâmpina în „Noaptea Muzeelor. Noaptea în care istoria prinde viaţă” pe cei care vor alege să fie sâmbătă seara, pentru câteva ore, în Cetatea Alba Carolina. „Cei care vin la Alba Iulia au ce vedea în «Noaptea Muzeelor«”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Muzeului Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia, Liviu Zgârciu. Vizitatorii vor avea posibilitatea să urmărească şi o paradă a trupelor de reenactment patronate de MNU Alba Iulia, cu daci, romani şi gladiatori. „Noaptea Muzeelor debutează cu o reprezentaţie a Gărzii Apulum, apoi vom avea parada de deschidere, iar de la ora 20,00 se va intra în muzeu, unde peste 40 de personaje istorice vor întâmpina vizitatorii”, a spus Liviu Zgârciu. El a menţionat că sculpturi romane din colecţia muzeului vor fi „personajele principale” ale unei expoziţii virtuale, intitulate „Zei pe Display”, derulate în cadrul programului cultural „Pantheon 3D”.
Pentru prima dată la muzeul din Alba Iulia, cei care îi vor trece pragul sâmbătă seara vor putea face o călătorie muzicală în istorie, începând cu muzica barocă, ajungând în cea specifică perioadei interbelice şi, în final, urmărind un concert de jazz. Şi în acest an vor fi organizate, pe Strada Muzeului, până după miezul nopţii, ateliere cu tematică antică – batere de monede, fierărie dacică, pielărie, prelucrare os, confecţionat podoabe. În „Noaptea Muzeelor” vor fi deschise şi Museikon şi Principia. - În Bihor, oferta expoziţională a Muzeului Oraşului Oradea este una foarte bogată şi atractivă pentru toate vârstele, invitând pe cei interesaţi să viziteze 21 de expoziţii istorice, de pictură, sculptură sau ceramică. Ei pot descoperi vechile catacombe ale Cetăţii medievale, beciurile Lagărului comunist, cuptoarele vechi de 300 de ani sau pot să retrăiască atmosfera din tranşeele Primului Război Mondial, ori pot regăsi cele mai moderne tendinţe ale modei feminine din secolul trecut.
Toate muzeele din oraş, precum şi Turnul Primăriei, catedrale şi sinagogi vor putea fi vizitate gratuit între orele 19,00 şi 1,00. Între atracţiile ediţiei se numără expoziţia “Capriciile modei”, cu piese şi accesorii vestimentare din anii 1850-1950, una cu obiecte de artă transformate din echipamente militare, una care prezintă obiecte afectate de incendiul de la Palatul Greco-Catolic, dar şi un muzeu nou, al Farmaciei, cu mobilier şi instrumente de secol XVIII, care va fi deschis în spaţiul din fostul Spital al Mizericordienilor unde a funcţionat 250 de ani.
Episcopia Greco-Catolică de Oradea a pregătit pentru publicul orădean trei expoziţii, două sunt premiere şi a treia intitulată „Remember”, cuprinde imagini din incendiul ce a mistuit Palatul Episcopal în 25 august 2018. Prima este expoziţia „Portrete ale episcopilor martiri greco-catolici” ce prezintă portretele episcopilor care vor fi beatificaţi pe 2 iunie a.c., odată cu vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în România. Portretele sunt realizate de pictorul Liviu Lăzărescu, comanditar fiind preotul Ioan Stănculeţ, care le-a împrumutat episcopiei pentru a fi prezentate în Catedrala Sf. Nicolae în Noaptea Muzeelor. A doua expoziţie este dedicată episcopului „Valeriu Traian Frenţiu”, găzduită în Cripta Catedralei „Sf. Nicolae” din Oradea, şi inaugurată cu prilejul împlinirii a 144 de la naşterea Înaltului Ierarh. Expoziţia „Remember” prezintă, la sediul Episcopiei, obiecte afectate de incendiul din 25 august 2018, dar şi fotografii şi filme, din acea noapte. - În Brașov, în premieră, Strada Sforii, una dintre cele mai înguste din Europa, a fost cuprinsă, anul acesta, în proiectul cultural Noaptea Muzeelor. Braşovenii şi turiştii sunt aşteptaţi sâmbătă, între orele 11,00-22,00 la Rope Street Muzeum Night – „un muzeu despre faţa nevăzută a Braşovului, care va descoperi clădirile pierdute din picturi şi va ilustra a doua cea mai mare dioramă despre centrul istoric al oraşului” – unde vor putea cumpăra suveniruri unice, simboluri ale istoriei braşovene. De asemenea, pe parcursul serii, publicul va avea ocazia să viziteze două expoziţii temporare „Povestea Calculatorului” – la Muzeul Casa Mureşenilor, iar la Muzeul Civilizaţiei Urbane – „Oraşul familiar”, o expoziţie organizată în parteneriat cu Facultatea de Sociologie şi Comunicare din cadrul Universităţii Transilvania Braşov. De asemenea, Muzeul Casa Sfatului a pregătit pentru vizitatori expoziţiile „Braşov 1987″ şi „Studio Dacia Felix” (între orele 16,00-00)
Pe lângă acestea, vizitatorii vor putea vedea gratuit expoziţiile permanente ale instituţiilor muzeale braşovene şi să asiste la o serie de evenimente. Între acestea se numără un concert de clavecin şi muzică de cameră, susţinut de studenţii Facultăţii de Muzică, între orele 20,00 – 23,00, la Muzeul Civilizaţiei Urbane din municipiul Braşov, ateliere de biochimie şi realitate augmentată şi concerte de muzică instrumentală, jazz şi folk – în curtea Muzeului Casa Mureşenilor (începând cu ora 19,00) ori ateliere de origami, scriere creativă, dans, muzică şi poezie – la Muzeul „Casa Ştefan Baciu” (de la ora 19,00). Atmosfera serii va fi întregită de Asociaţia Cultour, care îi va readuce la viaţă, între orele 19,00 -22,00, în Piaţa Sfatului, pe Johannes Honterus, Maria Băiulescu şi Elena Mureşianu, personalităţi care au marcat istoria Braşovului. - În Constanța, o demonstraţie cu delfini care va dura 20 de minute, începând cu ora 21.00, va putea fi văzută gratis sâmbătă, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN) Constanţa, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”. Potrivit Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, CMSN va avea următorul program: Secţia Acvariu va putea fi vizitată între orele 20.00 – 24.00, Secţia Delfinariu şi Mineralogie va avea o demonstraţie, de 20 de minute, începând cu ora 21.00, iar Secţia Planetariu va fi deschisă în intervalul orar 19.00 – 23.00, timp în care vor fi organizate cinci demonstraţii a câte 40 de minute fiecare. Accesul vizitatorilor în cadrul Secţiei Acvariu, la demonstraţia Secţiei Delfinariu şi Mineralogie, precum şi la Secţia Planetariu va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.
Vizitatorii sunt aşteptaţi şi la muzeele din municipiul Constanţa, dar şi la cele din localităţile Topalu şi Histria. Muzeul de Artă Constanţa va fi deschis până la ora 24.00, începând cu ora 18.00. Accesul publicului va fi gratuit. În schimb, Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” şi Muzeul „Dinu şi Sevasta Vintilă” – Topalu vor funcţiona conform programului obişnuit, între orele 10.00 – 18.00. Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa va fi deschis publicului în intervalul orar 18.00 – 24.00. De asemenea, Edificiul Roman cu Mozaic va putea fi vizitat în intervalul orar menţionat anterior. Cei care vor trece pragul muzeului vor putea admira, pe lângă expoziţia intitulată „Daci şi romani de 140 de ani în expoziţia Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa” şi expoziţia temporară „Motive ornamentale în documente brâncoveneşti”. Tot în incinta Muzeului de Istorie şi Arheologie Constanţa, vizitatorii vor putea asculta un microrecital de muzică clasică susţinut de elevi ai Colegiului de Artă „Regina Maria” din Constanţa. De asemenea, Complexul Muzeal Histria va putea fi vizitat în acelaşi interval orar, intrarea fiind gratuită.
Potrivit Primăriei Constanţa, evenimentul Noaptea muzeelor va fi marcat şi la Muzeul de Artă Populară. „Cu prilejul Zilei Internaţionale a Muzeelor, instituţia de cultură îşi deschide porţile sâmbătă, 18 mai, între orele 18:00 – 24:00, pentru a le oferi, gratuit, vizitatorilor o incursiune nocturnă în universul satului tradiţional. Ultima intrare se face la ora 23:30. Pe lângă expoziţia permanentă, intitulată «Arta populară din România», publicul vizitator poate admira şi expoziţia temporară «Gospodăria tradiţională din Dobrogea», aflată la parterul instituţiei de cultură, dar şi vitrina dedicată tematicii lunii mai, «Florar»”, informează municipalitatea. - În Timiș, Noaptea Muzeelor creează un maraton cultural în acest an, deschis de Casa Artelor care oferă o paletă foarte diversă de evenimente ce cuprind expoziţii, spectacole, lansări de carte şi ateliere de creaţie pentru copii, toate încercând să răspundă la întrebarea „Cât ne ţine cultura?”. Muzeul Naţional al Banatului (MNB) vernisează în Noaptea Muzeelor expoziţia temporară „Marea Unire”, reflectată în colecţiile Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române (ora 18.00, la Bastionul Maria Theresia), exponatul lunii “Placheta dedicată lui Gozsdu Elek (1849 – 1918) la aniversarea a 50 de ani” (din colecţia MNB), în timp ce simezele Muzeului de caricatură Popa’s, din aceeaşi incintă, aşteaptă un numeros public interesat de creaţiile celui mai rapid caricaturist din lume, ambasador cultural al Timişoarei 2021 din partea municipalităţii, Ştefan Popa Popa’s.
Muzeul de Artă Timişoara a rezervat o „seară de nobleţe” prin expunerea lucrărilor artistului plastic Dorin Coltofeanu, care se vor alătura celor din secţiile permanente de artă religioasă veche, artă bănăţeană veche, artă modernă românească, expoziţia “Corneliu Baba” şi cea de artă europeană. Muzeul Satului Bănăţean Timişoara a pregătit pentru Noaptea Muzeelor expoziţia temporară “Patrimoniu etnografic”, care va concura cu expoziţia „Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănăţene, Costum popular şi Ţesături de interior”.
Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan naţional de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR), fiind aşteptat cu mare interes în fiecare an.