Share

Nicușor Dan: Schimbăm scările rulante de la Universitate

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că scările rulante din pasajul pietonal de la Universitate vor fi curând funcţionale.

„Administraţia Străzilor Bucureşti a semnat contractul prin care achiziţionează opt scări rulante noi, câte două pentru fiecare punct de acces din Piaţa Universităţii. Acestea vor fi instalate în cursul anului 2024. Încă din 2008, de la modernizarea Pasajului Universităţii, scările au avut probleme tehnice, fiind funcţionale una sau două dintre ele de-a lungul timpului, prin urmare este necesară schimbarea acestora”, a anunțat primarul Nicușor Dan.

În luna iulie, Municipalitatea a demarat două proceduri în SEAP prin care dotează, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, pasajele Universităţii şi Piaţa Presei Libere cu scări rulante şi ascensoare noi.

Viceprimarul Stelian Bujduveanu preciza la momentul respectiv că pentru pasajul de la Universitate vor fi achiziţionate opt scări rulante exterioare care le vor înlocui pe cele nefuncţionale care nu mai pot fi reparate. În Pasajul de la Piaţa Presei, municipalitatea va înlocui cele două ascensoare.

Pentru scările rulante de la Universitate, valoarea investiţiei era estimată la circa 3,5 milioane de lei, iar pentru montarea de ascensoare la pasajul Piaţa Presei Libere 600.000 de lei.

Citește și:

Leave a Comment