Share

Efectul Dacia Spring: Stellantis caută producător de electrice în India

Al doilea mare grup auto european, Stellantis, caută în India o uzină în care să producă mașini electrice cu prețuri reduse pentru piața europeană.

Stellantis, grupul care include, printre altele, mărcile Alfa Romeo, Fiat, Peugeot și Jeep, pare să fi ajuns la concluzia că, în prezent, nu poate produce vehicule electrice la prețuri accesibile pentru piața europeană. În acest context, conform directorului executiv al grupului, Carlos Tavares, caută un partener indian în uzina căruia să asambleze vehicule electrice ieftine pe care, ulterior, să le importe în Europa.

Așa cum Renault a reușit, grație unui parteneriat cu o companie din China, să producă un modele electric cu preț accesibil, Dacia Spring, șeful Stellantis speră să poată găsi un colaborator indian cu furnizori low-cost capabil să îndeplinească obiectivele de calitate și cost ale companiei în ciuda unor prețuri reduse de producție.

Conform Reuters, afacerea ar trebui încheiată până la finalul anului 2023 și ar putea deschide ușa exportului de vehicule electrice indiene, dar cu mărci europene, către alte piețe.

„În prezent, Europa nu poate produce vehicule electrice accesibile. Așa că marea oportunitate pentru India ar fi să poată vinde mașini compacte electrice la un preț accesibil, protejând profitabilitatea”, a declarat Carlos Tavares la o masă rotundă care a avut loc în India.

Stellantis investește masiv în vehicule electrice și intenționează să producă zeci de modele electrice în următorul deceniu, dar Tavares a avertizat luna trecută că astfel de mașini, cu prețuri accesibile, nu vor putea ajunge pe piață înainte de cinci – șase ani.

Aflat la prima sa vizită în India de când a preluat funcția de CEO al Stellantis, oficialul a declarat că grupul său încă elaborează un plan privind vehiculele electrice și nu a fost luată încă o decizie în privința potențialului partener asiatic.

Datele JATO Dynamics arată că, în primele zece luni din 2022, modelul Dacia Spring a fost comercializat în 33.377 de exemplare. În octombrie însă, modelul produs în China al mărcii românești a fost livrat către doar 2.141 de clienți, în scădere cu 59% față de a zecea lună din 2021.

Citește și:

Leave a Comment