Share

Dramatism la Fed Cup. Franța învinge România și se califică în finală

Franța a învins România în meciul de Fed Cup de la Rouen cu scorul de 3-2, după două meciuri de senzație ale Simonei Halep, două partide pierdute de Mihaela Buzărnescu și Irina Begu și o înfrângere a perechii Monica Niculescu/Simona Halep în fața cuplului Kristina Mladenovic/Caroline Garcia.

Pentru că după patru meciuri de simplu rezultatul semifinalei de Fed Cup era egal, 2-2, a fost nevoie de un al cincilea meci, de dublu de această dată, care s-a desfășurat în această seară între perechile Monica Niculescu/Simona Halep şi Kristina Mladenovic/Caroline Garcia. Din nefericire, acest meci s-a încheiat cu scorul de 2-1 la seturi (5-7, 6-3, 6-4) pentru echipa Franței, iar România a pierdut lupta pentru intrarea în finală.

Simona Halep a fost și în acest meci cea care a dus greul, însă oboseala și-a spus cuvântul în special în ultimul set. Nu trebuie uitat că românca a jucat trei meciuri dintre cele cinci ale semifinalei, iar astăzi a stat pe teren, în două meciuri, mai bine de cinci ore și jumătate.

Înaintea partidei de dublu, cel de-al patrulea meci al semifinalei a fost pierdut de Irina Begu în fața franțuzoaicei Pauline Parmentier cu scorul de 2-1 la seturi (6-3, 2-6, 6-2), după un joc cu multe schimbări de situația și o accidentare a româncei în ultimele minute când rezultatul final era oricum previzibil.

Meciul pierdut de Irina Begu a fost prefațat duminică de cel al Simonei Halep, numărul doi mondial în tenisul feminin, care a învins-o dramatic pe Caroline Garcia cu 6-7 (6), 6-3, 6-4 ducând scorul partidei la 2 -1. Halep a câştigat după aproape trei ore de joc (2 h 57 min) în faţa numărului 21 mondial, la capătul unui meci foarte disputat, aducând echipa României în postura de favorită la calificarea în finală. Simona Halep are acum 6-1 în meciurile directe cu Garcia, aceasta fiind a doua victorie pe zgură a româncei în tot atâtea dispute.

Garcia a început în forţă meciul şi a condus cu 4-0, după ce Halep nu a reuşit să îşi găsească ritmul în primele ghemuri. Franţuzoaica nu a reuşit să păstreze ritmul din debut şi Halep a revenit în meci, câştigând nu mai puţin de cinci ghemuri la rând. Halep a servit pentru meci, dar Garcia a reuşit să recupereze şi să întoarcă scorul, având 6-5. Halep a salvat două mingi de set şi a trimis jocul în tiebreak, unde a ratat o minge de set, iar Garcia s-a impus cu 8-6.

În actul secund, Halep a jucat foarte bine în debut, a avut 3-0, dar Garcia a replicat şi a reuşit să restabilească egalitatea, 3-3. Halep s-a mobilizat şi a înclinat balanţa pe finalul setului, câştigând cu 6-3. În decisiv, cele două jucătoare au mers cap la cap, Halep reuşind să iasă din câteva situaţii dificile (mingi de break), iar la 4-4 a rupt echilibrul, iar apoi a tranşat soarta partidei, câştigând cu 6-4.

În primele meciuri de simplu de sâmbătă, Halep a învins-o pe Kristina Mladenovic cu 6-3, 6-1, iar Caroline Garcia a dispus de Mihaela Buzărnescu cu 6-3, 6-3.

România a înfruntat Franţa pentru a doua oară în Fed Cup. Primul meci s-a disputat în 1976, când româncele Virginia Ruzici şi Florenţa Mihai s-au impus cu 3-0 în finala turneului de consolare al competiţiei găzduite la Philadelphia, în SUA.

Semifinala Franţa – România s-a jucat pe o suprafaţă de zgură instalată în Palatul Sporturilor Kindarena din Roeun, arenă cu o capacitate de 4.976 locuri.

Leave a Comment