Share

Credit Suisse: Mai mulți bogați chinezi decât americani

Un studiu realizat și publicat recent de Credit Suisse arată că numărul chinezilor bogaţi l-a depăşit în premieră pe cel al americanilor bogaţi.

Studiul anual al băncii elveţiene privind evoluţia averilor pe plan global a constatat că între primii 10% cei mai bogaţi oameni din lume se numărau, la jumătatea acestui an, 100 de milioane de chinezi, în comparaţie cu „numai” 99 milioane de americani.

„În pofida tensiunilor comerciale dintre SUA şi China din ultimul an, ambele națiuni au contribuit în mare măsură la crearea de avere, cu 3,8, respectiv 1,9 mii de miliarde de dolari”, a precizat Nannette Hechler-Fayd’herbe, director de investiţii la Credit Suisse.

1,1 milioane de noi… milionari

Conform agenției dpa, numărul milionarilor lumii a crescut cu 1,1 milioane, ajungând la circa 46,8 milioane de persoane care deţin în total averi nete de 158,5 mii de miliarde de dolari, 44% din totalul global.

SUA au contribuit cu peste jumătate la această înmulţire a milionarilor de pe glob, cu 675.000 nou intraţi în această categorie.

Pe de altă parte, scăderea averilor medii în Australia – în mare parte urmare a cotaţiilor valutare – a dus şi la scăderea cu 124.000 a numărului de milionari de pe continent. Marea Britanie a pierdut la rândul ei 27.000 de milionari, iar Turcia 24.000.

În medie, potrivit raportului, 55.920 de adulţi din lume valorează cel puţin 100 de milioane de dolari americani, iar 4.830 au averi nete de peste 500 de milioane USD.

Raportul prevede că nivelul global al averilor va creşte cu 27% în următorii cinci ani, pentru a ajunge la 459 mii de miliarde de dolari în 2024. În acest context, numărul milionarilor din lume ar urma să ajungă la 63 de milioane.

Citește și:

Leave a Comment