Share

BCG Global Wealth Report: Avuţia mondială totală a urcat cu 10,3%

Raportul Global Wealth Report, realizat de Boston Consulting Group (BCG), arată că avuţia mondială totală a urcat cu 10,3% anul trecut, ajungând la 473.000 miliarde de dolari.

Conform analiștilor BCG, creșterea din 2021 a avut la bază, în special, boom-ul de pe pieţele bursiere.

Agenția DPA notează că majorarea de 10,3% este cea mai mare din ultimul deceniu, iar numărul celor foarte bogaţi, definiţi de BCG ca având fiecare active de peste 100 milioane de dolari, a crescut cu aproximativ 300 de persoane.

Clubul celor foarte bogaţi este dominat de Statele Unite (25.800), China (8.500) şi Germania.

Pe plan global, aproximativ 69.000 de persoane foarte bogate deţin 15% din activele financiare investibile.

Activele corporale, care includ proprietăţi imobiliare, lucrări de artă şi aur, au crescut în valoare cu 11% anul trecut, ajungând la 13.000 miliarde de dolari.

În pofida consecinţelor economice ale războiului in Ucraina, raportul BCG estimează continuarea creşterii avuţiei mondiale, în special în Asia.

Dacă războiul se încheie în 2022, avuţia mondială ar urma să crească anual cu 5,3%, până în 2026. Dacă războiul continuă şi sancţiunile sunt extinse sau prelungite, creşterea va fi de 5%.

Citește și:

Leave a Comment