Share

A parcurs 95.000 km cu un autoturism electric. Energia necesară a costat doar 300 de dolari

Opera din Sydney a găzduit astăzi finalul unui experiment îndrăzneț. Un olandez a încheiat în Australia o călătorie de 95.000 de kilometri cu un automobil electric.

Gândită pentru a promova transportul electric, în contextul încălzirii globale, călătoria olandezului Wiebe Wakker a durat mai bine de trei ani. El și-a condus automobilul intitulat „Blue Bandit”, un Volkswagen Golf break pe care l-a convertit într-un automobil electric, prin 33 de ţări, cea mai lungă călătorie efectuată vreodată la nivel mondial cu un automobil electric.

Wakker a plecat din Olanda în data de 15 martie 2016 şi a avut nevoie de peste trei ani pentru a ajunge în Australia. Călătoria a fost finanţată prin donaţii, care au contribuit la alimentarea cu electricitate a automobilului „Blue Bandit” precum şi la hrana şi găzduirea şoferului. Olandezul a trecut prin ţări precum Finlanda, Rusia, Republica Moldova, Turcia, Iran, India, Birmania, Malezia şi Indonezia iar traseul a fost determinat de propunerile pe care le-a primit de-a lungul drumului.

„Vreau să schimb opiniile oamenilor, să îi inspir pentru a adopta automobilele electrice, demonstrându-le avantajele mobilităţii durabile” a spus Wiebe Wakker după ce a trecut linia de sosire, lângă clădirea Operei din Sydney.

Wiebe Wakker a estimat că înainte de modificare, vehiculul său ar fi consumat 6.785 de litri de benzină pentru a parcurge o călătorie similară. După convertirea în automobil electric, „Blue Bandit” poate parcurge 200 de kilometri cu o singură încărcare, olandezul adăugând că a cheltuit doar 300 de dolari pentru achiziţionarea de electricitate de-a lungul călătoriei.

©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.

Leave a Comment