2020 se anunță încă un an al SUV-urilor. Iată cele mai vândute SUV-uri din România în 2019
Până la a accepta electrificarea vehiculelor, europenii rămân mari cumpărători de SUV-uri. Românii urmează această direcție și achiziționează tot mai multe astfel de vehicule. La finalul lui 2019, cele mai cumpărate SUV-uri din România au fost Dacia Duster, Nissan Qashqai și Ford EcoSport.
Românii continuă să cumpere tot mai multe SUV-uri, acest tip de vehicule ocupând la finalul lui 2019 nu mai puțin de 35,3% din totalul vânzărilor de autoturisme. Practic, în prezent, doar segmentul vehiculelor compacte (C) precum Volkswagen Golf, Opel Astra sau Renault Megane mai stă în calea atingerii supremației de către SUV-uri. Și asta în condițiile în care datele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) arată că în cele 12 luni ale lui 2019 au fost comercializate în România 62.816 autoturisme compacte și 61.157 de SUV-uri. Prin urmare, după ce au depășit clasa mică (B), segment care anul trecut a însemnat 37.090 unități, SUV-urile par gata de a trece în acest an și de vânzările clasei compacte.
Tot statistica ne arată că, în timp ce creșterea pieței autoturismelor față de 2018 a fost de doar 9,5%, creșterea vânzărilor de SUV-uri a atins 20,5%, dezvoltându-se de peste două ori mai repede. Așa se face că, de la o cotă de piață de circa 32% în 2018, SUV-urile au ajuns la finalul anului trecut să ocupe peste 35% din totalul vânzărilor. Iar această tendință nu se remarcă doar în România.
Deși nu există încă date foarte exacte, la nivel european cota de piață a SUV-urilor s-a apropiat de 40% din total, iar prognozele arată o creștere a acesteia până la circa 44% până în 2024. Asta în condițiile în care, acum zece ani, doar aproximativ 10% dintre clienții europeni preferau un SUV.
Dacia Duster și restul
Așa cum era de așteptat și este cât se poate de vizibil pe șosele, Dacia Duster este liderul autoritar al pieței SUV din România. De altfel, modelul produs la Mioveni, duce o luptă strânsă cu Volkswagen Tiguan, Nissan Qashqai, Renault Captur și Volkswagen T-Roc pentru vârful clasamentului vânzărilor și la nivel european.
Revenind la vânzările de pe piața autohtonă, în clasamentul general al segmentului SUV, modelul Dacia Duster este urmat în preferințele clienților de Nissan Qashqai și Ford EcoSport. Însă, pentru o imagine mai clară, am împărțit zona denumită generic „SUV” în șapte subsegmente plecând de la modelul utilizat la nivel european de compania de cercetări de piață JATO Dynamics. Asta nu doar pentru a prezenta o imagine diferită de cea simplistă și învechită propusă de APIA, ci și pentru că, odată cu majorarea explozivă a numărului de modele din segment, potențialii cumpărători trebui să știe cât mai exact ce modele trebuie comparate între ele înainte de a lua decizia de achiziție.
În acest context, în subsegmentul SUV-urilor mici (B), podiumul vânzărilor din 2019 este ocupat în ordine de Dacia Duster (12.566 unități), Ford EcoSport (2.968 unități) și Renault Captur (2.697 unități). Foarte aproape de aceste modele și cu ritmuri de creștere care ar putea modifica Top 3 în 2020 se află Suzuki Vitara, Opel Crossland X și Volkswagen T-Roc. Și, dacă tot vorbim despre ceea ce se va întâmpla în 2020, să nu uităm că noul Ford Puma, produs la Craiova, a ajuns de câteva zile în show-room-uri și, în opinia noastră, va duce o luptă strânsă cu Renault Captur – model înnoit complet de marca franceză -, pentru poziția a doua în preferințele cumpărătorilor de SUV-uri mici sau, așa cum mai sunt numite, crossovere. Un cuvânt de spus în această zonă a pieței îl va avea, desigur, și noul Nissan Juke, abia ajuns pe piața autohtonă.
Subsegmentul SUV-urilor compacte din România are în Top 3, modelele Nissan Qashqai (3.737 unități), Volkswagen Tiguan (2.410 unități) și Hyundai Tucson (2.201 unități). Foarte aproape de podium se află și Ford Kuga (2.194 unități). Cum anul acesta mai întâi Ford Kuga și, mai apoi, Volkswagen Tiguan, vor apărea în haine noi, este posibil ca în 2020 clasamentul să sufere modificări. În schimb, un nou Hyundai Tucson va ajunge pe piață abia la finalul anului și nu va putea influența major clasamentul.
La SUV-uri medii, românii au preferat în 2019 Skoda Kodiaq, acest model dominând autoritar subsegmentul cu vânzări de 1.079 unități. Pe locurile următoare se clasează Seat Tarraco (325 unități) și Mitsubishi Outlander (221 unități), însă vânzări în creștere au avut și Peugeot 5008 și Hyundai Santa Fe.
Un pas mai sus, în clasa SUV-urilor mari, clasamentul este simplu din cauza numărului redus de modele rămase pe piață. Toyota Land Cruiser (133 unități) este urmată de SsangYong Rexton (46 unități) și Mitsubishi Pajero (10 unități).
Înghesuială în zona SUV premium
În zona SUV-urilor premium bătălia din cele trei subsegmente este tot mai acerbă, pe măsură ce fie apar noi competitori, fie cei „vechi” revin cu tehnologie modernă și design reinterpretat. Desigur, în majoritatea cazurilor, pe primele locuri s-au clasat modele ale mărcilor germane Audi, BMW și Mercedes-Benz.
În subsegmentul SUV-urilor premium compacte liderul se menține, ca și în 2018, BMW X1. Comercializat în 356 de unități, acesta a devansat modele precum Mercedes-Benz GLA (343 unități) și Audi Q3 (244 unități), însă creșteri majore au avut și Volvo XC40 și Range Rover Evoque.
Mercedes-Benz GLC este lider autoritar la SUV-uri premium medii cu vânzări de 1.017 unități. Pe locurile următoare se află BMW X3 (349 unități) și Volvo XC60 (229 unități). Locul 3 se afă la doar 4 unități diferență față de poziția a patra ocupată de Audi Q5.
Odată cu urcarea Volkswagen Touareg în gamă și trecerea sa de la SUV-uri mari la SUV-uri premium mari, clasamentul din această clasă a suferit modificări substanțiale. Astfel, Volkswagen Touareg a devenit lider cu vânzări de 1.003 unități, în timp ce modelelor BMW X5 (566 unități) și Mercedes-Benz GLE (512 unități) nu le-a rămas decât să se lupte pentru locul doi. Un loc la care emite pretenții chiar și Audi Q8, model achiziționat în 2019 de 411 români, în creștere cu nu mai puțin de 356% față de 2018.
În viitorul foarte apropiat este de așteptat ca subsegmentele SUV-urilor mici și compacte, premium sau nu, să se majoreze, în timp ce mulți clienți de SUV-uri mari fie vor renunța la achiziție din cauza taxelor tot mai mari, fie nu vor mai avea ce să cumpere din cauza restricțiilor impuse chiar de producătorii forțați să se alinieze la cerințele europene privind reducerea poluării. Totodată, electrificarea va juca un rol important în evoluția zonei SUV, fie că vorbim despre apariția unor modele 100% electrice în subsegmentele mic și compact, fie despre includerea tehnologiei hibride în sistemele de propulsie ale vehiculelor mai mari.

Citește și:
- Ce surprize pregătesc importatorii auto clienților din România în prima jumătate a lui 2020
- Lansările de noi modele auto pe piața românească în al doilea semestru din 2020
- Cote de piață auto: Cine a câștigat și cine a pierdut bătălia din 2019
- Cele mai vândute SUV-uri din România în prima parte a lui 2019
(Preluarea acestui articol se poate face doar cu citarea sursei și link activ)