Share
Lansările de noi modele auto pe piața românească în al doilea semestru din 2020

Lansările de noi modele auto pe piața românească în al doilea semestru din 2020

Așa cum am menționat și în articolul anterior, cel rezervat lansărilor din prima jumătate a lui 2020, LifeNews.ro vă prezintă calendarul prezentărilor de noi modele auto pe care le veți putea achiziționa în următoarele luni. În a doua jumătate a anului Dacia pregătește o surpriză majoră!

După ce ieri v-am prezentat lansările de noi autoturisme din prima jumătate a anului, iată acum și ce vă rezervă comercianții de automobile în al doilea semestru din 2020.

Cavalcada premierelor naționale începe, în luna iulie, cu un adevărat tur de forță al BMW. În a șaptea lună a anului vor ajunge pe piața de la noi facelift-ul Seriei 5, Seria 6 Gran Turismo, X2, și varianta plug-in hybrid a Seriei 3. Un alt facelift care ajunge în România este cel al lui Mini Countryman, în timp ce Honda prezintă Jazz Hybrid și, mai ales, apreciatul model electric Honda e.

Nici Mercedes-Benz nu se lasă mai prejos anunțând pentru lunile de vară o mulțime de lansări printre care GLE Coupe, E-Class Limousine și T Model. Chiar mai multe noutăți sosesc de la divizia sportivă AMG care va prezenta AMG GLE 63 Coupe, AMG GLA 35 și 45, AMG E 53 și 63.

În prima lună de toamnă, septembrie, la dealerii români vor ajunge două noi modele Mitsubishi – Outlander PHEV și Eclipse Cross PHEV, două modele Fiat – Tipo (facelift) și, mai ales, 500 electric, dar și Hyundai i20 sau Volkswagen Tiguan (facelift).

Aceeași lună marchează prezentarea oficială a unei noi generații Dacia Sandero, primul model al mărcii românești care are la bază platforma CMF – B a grupului Renault. Așa cum LifeNews a scris deja este vorba despre o variantă simplificată a bazei tehnice utilizată pentru Clio V și Captur II.

Tot în toamna lui 2020 clienții din România vor avea acces la nu mai puțin de șase noi modele Mercedes-Benz – Clasa E Coupe, AMG E 53 Coupe, Clasa E Cabriolet, AMG E 53 Cabriolet, AMG GT Black Series și, imperialul GLS Maybach.

Luna octombrie aduce în scenă un nou BMW Seria 4 Coupe, Renault Talisman Faza 2, Volkswagen Arteon (facelift) și Mazda MX-30, iar în noiembrie sunt așteptate modelele BMW Seria 5 plug-in hybrid, KIA Seltos și o surpriză majoră din partea mărcii Dacia.

Deși nu am putut afla detalii suficiente se pare că este vorba despre un model cu dimensiuni reduse. Cum în ultima vreme s-a tot vorbit despre pregătirea unor versiuni europene ale modelelor asiatice Renault Kwid și K-ZE considerăm, fără a băga mâna în foc, că una dintre aceastea va fi cea mai mare surpriză pregătită în 2020 de marca românească deținută de grupul Renault. În schimb, pentru a face loc lansării modelului Sandero și „surprizei” se pare că noua generație Logan, așteptată inițial tot în 2020, va fi amânată pentru primăvara lui 2021.

În decembrie pe piața din România vor sosi Mercedes-Benz Clasa S, AMT GT (4 uși) și Kia K5. Tot în prima lună de iarnă sunt așteptate la dealeri SUV-urile Ford Explorer și Hyundai Tucson.

Pe lângă toate cele de mai sus, în cursul lui 2020 vor ajunge la noi și versiuni modernizate ale modelelor Alfa Romeo Giulia și Stelvio, precum și trei modele Jeep – Compass, Renegade și Wrangler Gladiator. Din nefericire, pentru acestea importatorul nu ne-a putut furniza date de lansare, însă este cert că ele vor fi prezente la dealeri pe parcursul lui 2020.

Fără doar și poate, din lista lungă a lansărilor din 2020 se remarcă mașinile mărcilor cu unități de producție în România – Ford Puma, Dacia Sandero și „surpriza” neconfirmată încă oficial, versiunea europeană a modelului Kwid.

Citește și:

Lansări auto - Maybach GLS

Leave a Comment