Share

UE va crea o platformă care să coordoneze reconstrucţia Ucrainei

Uniunea Europeană va crea o platformă care să coordoneze reconstrucţia Ucrainei după războiul acesteia cu Rusia.

Odată cu anunțul Ursulei von der Leyen, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut că reconstrucţia Ucrainei este „sarcina comună a întregii lumi democratice”, iar premierul său, Denis Şmigal, a estimat la circa 750 de miliarde de dolari costurile acestei reconstrucţii.

Declaraţiile au fost făcute la o conferinţă dedicată reconstrucţiei Ucrainei, care se desfăşoară în oraşul elveţian Lugano.

Platforma anunţată de Ursula von der Leyen va fi folosită pentru schiţarea nevoilor de investiţii, coordonarea acţiunii şi orientarea resurselor.

„De la începerea războiului, UE a mobilizat în jur de 6,2 miliarde de euro ca asistenţă financiară” pentru Ucraina şi „vor mai veni (fonduri). Ne vom angaja într-o reconstrucţie substanţială pe termen mediu şi lung”, a promis șefa Comisiei Europene.

Pe respectiva platformă se vor regăsi ţări, instituţii, sectorul privat şi societatea civilă. Banca Europeană pentru Investiţii a propus crearea unui fond pentru reconstrucţia Ucrainei în valoare de circa 100 de miliarde de euro, pe modelul planului european de redresare postpandemie.

Însă premierul ucrainean Denis Şmigal, prezent la conferinţa din Elveţia, a estimat la circa 750 de miliarde de dolari costurile unui plan de redresare a ţării sale după invazia rusă, el subliniind că numai costurile directe ale distrugerilor provocate infrastructurii în urma agresiunii ruse sunt până în prezent de peste 100 de miliarde de dolari.

„Cine va plăti pentru planul de redresare, estimat deocamdată la 750 de miliarde de dolari ?”, a întrebat premierul ucrainean. Încercând să dea un răspuns parţial acestei întrebări, el a menţionat că, în opinia guvernului de la Kiev, o sursă de bază a acestei finanţări ar trebui să fie resursele obţinute prin confiscarea activelor statului rus şi ale oligarhilor ruşi îngheţate în prezent de Occident în cadrul sancţiunilor instituite împotriva Rusiei.

Acest plan, a continuat Şmigal, ar trebui să cuprindă trei etape: prima, axată pe restabilirea serviciilor esenţiale, precum furnizarea apei, fază aflată deja în desfăşurare, a doua ar trebui să conţină o componentă de „redresare rapidă” şi care să fie lansată cât mai repede după încetarea ostilităţilor militare incluzând construirea de spitale, de spaţii locative temporare pentru persoanele strămutate şi lansarea de proiecte în sectorul educaţiei, iar ultima etapă ar avea rolul să transforme ţara pe termen lung.

Într-un discurs prin legătură video adresat responsabililor ţărilor aliate Ucrainei şi ai instituţiilor internaţionale reuniţi la Lugano, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut că „reconstrucţia Ucrainei este sarcina comună a întregii lumi democratice” şi „contribuţia cea mai importantă pentru pacea în lume”.

La rândul ei, Ursula von der Leyen a mai spus că „obiectivul Kremlinului este distrugerea militară, politică şi economică a Ucrainei. (…) Ei doresc să submineze existenţa fundamentală a Ucrainei ca stat. Nu putem şi nu vom permite să se întâmple acest lucru”, a adăugat ea.

Leave a Comment