Se închide temporar traficul pe bulevardul Decebal din București
Poliția Rutieră a anunțat că în perioada 6 noiembrie – 9 noiembrie circulaţia vehiculelor va fi restricţionată pe ambele sensuri ale bulevardului Decebal.
Poliția Rutieră notează că închiderea traficului pe bulevardul Decebal în perioada 6 noiembrie, ora 20.00, – 9 noiembrie, ora 06.00, este necesară pentru realizarea unor lucrări de modernizare pe segmentul cuprins între Piaţa Muncii şi strada Dristorului, în zona parcării subterane realizată de primăria Sectorului 3.
Conform polițiștilor, la începutul arterelor adiacente care se intersectează cu segmentul restricţionat vor fi instalate indicatoare rutiere cu semnificaţia „Drum fără ieşire”.
Totodată, vor fi aplicate marcaje rutiere şi indicatoare rutiere temporare atât la intersecţia dintre strada Delea Noua şi Strada Dristorului, cât şi la intersecţia șoselei Mihai Bravu cu Calea Călăraşilor.
Pietonii vor putea traversa Bulevardul Decebal prin capetele zonei restricţionate. Pentru închiderea şi redeschiderea traficului, executantul lucrărilor a solicitat sprijinul Poliţiei Locale Sector 3 şi al Brigăzii Rutiere.

















