S-au stabilit finalistele Cupei Mondiale la rugby: Anglia – Africa de Sud
Africa de Sud a învins greu astăzi naționala de rugby a Ţării Galilor, iar Anglia a câștigat ieri în fața Noii Zeelande, astfel încât, în finala de pe 2 noiembrie, sud-aficanii vor juca împotriva englezilor.
Africa de Sud s-a calificat astăzi în finala Cupei Mondiale de rugby 2019, după o partidă încheiată cu scorul de 19-16 (9-6) împotriva Ţării Galilor.
Sud-africanii şi-au dominat fizic adversarii în prima repriză, în care uvertura Handre Pollard a fructificat trei lovituri de pedeapsă, în minutele 15, 20 şi 34. Galezii au egalat la începutul reprizei secunde, în min. 46, când Dan Biggar a transformat a treia sa lovitură de pedeapsă, după cele din minutele 18 şi 36.
Sud-africanul Damian de Allende a reuşit în min. 57 primul eseu al partidei, transformat de Pollard. Galezii au presat şi au izbutit şi ei un eseu, prin Josh Adams (65). Leigh Halfpenny a transformat, restabilind egalitatea. Pollard a adus victoria echipei sale după o lovitură de pedeapsă (76).
Africa de Sud a câştigat de două ori trofeul, în 1995 şi 2007, ultima oară după o finală cu Anglia. Englezii au câştigat o singură dată competiţia, în 2003.
Anglia este singura echipă de rugby din Europa care a devenit vreodată Campionaă Mondială
Echipa de rugby a Angliei s-a calificat în finala Cupei Mondiale 2019 după ce a învins Noua Zeelandă cu scorul de 19-7 (10-0), sâmbătă, pe International Stadium din oraşul japonez Yokohama.
Englezii au marcat un eseu după mai puţin de două minute de joc, prin centrul Manu Tuilagi (2), eseul fiind transformat de căpitanul Owen Farrell. Uvertura George Ford a mărit diferenţa după o lovitură de pedeapsă, în minutul 40+1.
În actul secund, Ford a fructificat o nouă lovitură de pedeapsă (51). După o greşeală a englezilor, neozeelandezii au reuşit un eseu, prin Savea (min. 58), transformat de Mo’unga. Ford a punctat din nou după alte două lovituri de pedeapsă (64, 70). Anglia a avut și două eseuri care nu au fost validate după consultarea arbitrajului video.
Noua Zeelandă, câştigătoarea ultimelor două ediţii ale Cupei Mondiale, nu se înclinase niciodată în faţa Angliei la această competiţie.
Anglia, singura echipă din emisfera nordică devenită campioană mondială (2003), a pierdut două finale, în 1991 şi 2007. Finala CM 2019 este programată pe 2 noiembrie, la Yokohama.