Share
Rugby World Cup 2019: Spectacol sportiv în Japonia

Rugby World Cup 2019: Spectacol sportiv în Japonia

Cupa Mondială la Rugby a început vineri, pe 20 septembrie, și se va încheia pe 2 noiembrie, până acum având loc cinci meciuri cât se poate de spectaculoase. România a ratat participarea la această ediție, însă evenimentul rămâne important pentru noi prin lecțiile de sportivitate și ambiție date de echipe precum Africa de Sud, Anglia, Argentina, Australia, Franța, Noua Zeelandă și chiar Georgia, Italia, Namibia, sau Rusia.

Un număr de 20 de naţionale participă la turneul final al Mondialului nipon, acestea fiind împărţite în patru grupe, fiind estimat un număr de 500.000 de fani străini care vor fi prezenţi în Japonia. Se vor juca în total 48 de meciuri pe stadioanele din 12 oraşe de pe întreg cuprinsul ţării.

„Nu sunt prea mulţi practicanţi de rugby în Japonia dacă ne comparăm, de exemplu, cu Noua Zeelandă. Avem însă acum o oportunitate uriaşă, dar şi o responsabilitate enormă de a promova acest sport, de a-l dezvolta, atât în rândul băieţilor, cât şi al fetelor, sunt sigur că tot mai mulţi vor veni spre balonul oval după terminarea Cupei”, a declarat neozeelandezul Jamie Joseph, antrenorul Japoniei.

Scuze de la Președintele Federației Române de Rugby

Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby, a declarat, în cadrul unui interviu acordat agenției Agerpres, că absenţa echipei naţionale, pentru prima oară în istorie, de la o ediţie a Cupei Mondiale, îi provoacă suferinţă.

Trebuie amintit că echipa României a fost penalizată de World Rugby pentru folosirea jucătorului neeligibil Sione Faka’osilea, din Tonga. Conform lui Petrache, această sancțiune rămâne una mult prea aspră, iar tot ceea ce a precedat această excludere a fost o lecţie dură de viaţă.

„Cupa Mondială este cea mai importantă competiţie din viaţa unui rugbyst. Simplul fapt că participi, indiferent de rezultate, este o experienţă incredibilă de viaţă, nu doar una profesională. (…) Împărtăşesc dezamăgirea tuturor celor pentru care rugbyul este important, înţeleg şi respect durerea jucătorilor care meritau să fie acolo. Voi face tot ceea ce-mi stă în puteri pentru a repara acest nefericit moment. Suferinţa provocată de ratarea participării la această Cupa Mondială mă umple de amărăciune şi mă face să prezint scuze tuturor celor care iubesc rugbyul, îl practică şi-i susţin pe Stejari”, a menționat Alin Petrache.

Fără tatuaje în Japonia

Jucătorii naţionalei de rugby a statului Samoa și-au acoprit tatuajele pentru a nu-i ofensa pe japonezi, organizatorii Cupei Mondiale 2019.

Rugbyştii din Samoa sunt cunoscuţi pentru tatuajele care le acoperă o bună parte a corpului, însă în Japonia tatuajele sunt puse în legătură cu membrii temutei organizaţii criminale „yakuza”, fiind dezaprobate de opinia publică.

„Trebuie să respectăm mentalităţile şi cultura ţării în care vom juca. Noi avem această tradiţie, dar acum nu mai suntem în Samoa. Am avut câteva antrenamente şi locuri unde am putut să ne expunem tatuajele fără probleme, dar au fost şi situaţii când a trebuit să ni le acoperim”, a declarat directorul sportiv al samoanilor, Va’elua Aloi Alesana.

Cinci partide încrâncenate, dar cu rezultate previzibile

Până duminică la prânz, la Cupa Mondială din Japonia s-au desășurta cinci meciuri. După festivitatea de deschidere de vineri a urmat prima partidă dintre țara gazdă, Japonia și reprezentativa Rusiei. Niponii s-au impus, mai mult sau mai puțin surprinzător, cu 30 la 10.

Sâmbătă au avut loc trei jocuri, dintre care două extrem de spectaculoase. După ce Australia a învins Fiji cu 39 la 21, a urmat încrâncenata confruntare dintre Franța și Argentina. Deși în prima parte a meciului argentinienii au părut a da peste cap previziunile, partida s-a încheiat cu scorul de 23 la 21 pentru Franța. Dar cel mai puternic meci de până acum a avut loc sâmbătă la ora 13.00 a României între giganții din luimea rugby-ului Noua Zeelandă și Africa de Sud. Considerat finala din faza grupelor, meciul a fost dominat de Noua Zeelandă care s-a impus cu scorul de 23 la 13.

Astăzi, duminică, la ora 8.15 a României a avut loc partida Italia – Namibia, europenii învingând cu 47 la 22, iar de la 10.00 s-a desfășurat meciul Irlanda – Scoția, finalizat cu victoria clară a irlandezilor. Tot astăzi, de la 13.15 se va desfășura, tot în faza grupelor, meciul dintre Anglia – una dintre favoritele turneului, și Tonga.

Rugby World Cup Japonia

După meciurile din grupe, optimi și sferturi, care se vor desfășura până pe 20 octombrie, vor avea loc semifinalele, care se vor disputa pe 26 și 27 octombrie. Finala mică va avea loc pe 1 noiembrie, iar marea finală se va disputa pe 2 noiembrie la Yokohama.

Predicții și analize

Două caracatiţe au prezis că Japonia, ţara gazdă a turneului final al Cupei Mondiale de Rugby 2019, nu va trece de faza grupelor. „Predicția” a avut loc în oraşul nipon Obira, unde cele două caracatiţe „oracol” au fost introduse într-o mică piscină divizată în patru secţiuni reprezentând cele patru adversare ale Japoniei din grupa A, existând şi o secţiune a meciului egal. Cele două caracatiţe s-au plasat în dreptul Japoniei doar în sectorul în care adversar era Irlanda, în rest au „indicat” victorii pentru naţionalele oponente. După cum se vede, deja „opiniile” caracatițelor au fost date peste cap de rezultatul bun al japonezilor din meciul cu Rusia.

Rugby

În schimb, firma americană Alteryx, care produce şi furnizează softuri pentru analiza datelor, susţine că Noua Zeelandă, campioana mondială en titre, va obţine trofeul la Cupa Mondială de Rugby 2019. Conform sursei, Alteryx, ajutată de statisticile Opta, a analizat fiecare lovitură, placaj şi eseu ale naţionalelor participante la turneul final în meciurile susţinute în ultimii 12 ani, pronosticând triumful „All Blacks” în faţa galezilor.

Specialiştii companiei americane au elaborat un model de regresie liniară care integrează diferiţi factori cum ar fi forma fiecărei echipe (procentajul victoriilor, numărul de eseuri pe meci), poziţionarea din clasamentul World Rugby, sau istoricul recent al rezultatelor.

Potrivit Alteryx, Irlanda şi Anglia vor avansa în semifinale, în timp ce Franţa va fi eliminată de Ţara Galilor, la o diferenţă de 12 puncte, în sferturi, fază a competiţiei în care ar urma să fie trimise acasă şi Africa de Sud, Scoţia şi Australia. În finală, diferenţa între neozeelandezi şi galezi ar fi de 8 puncte în favoarea primilor.

Citește și:

Leave a Comment