Share

Reculul pieței auto ruse, mai amplu decât estimările inițiale

În timp ce datele agenției ruse de statistică AUTOSTAT arătau un recul cu 43% în luna martie, raportul AEB arată o scădere cu nu mai puțin de 62,9%.

AEB (Association of European Businesses), organizație non-profit a investitorilor străini din Rusia care publică lunar date despre evoluția pieței auto, a anunțat că în martie au fost înmatriculate doar o 55.129 de autoturisme și vehicule comerciale ușoare. Valoarea este mult mai mică decât cea anunțată de AUTOSTAT (78.900 unități) și corespunde unui declin mai amplu decât cel estimat inițial. Astfel reculul din martie este de 62,9%, nu de 43%.

Venit pe fondul sancțiunilor internaționale și a retragerii de pe piața rusă a majorității mărcilor străine, acest recul afectează atât producătorii occidentali cât și mărcile naționale sau cele chineze și coreene.

Datele oficiale ale AEB arată că în martie, marca Lada a vîndut doar 12.289 de unități, în scădere cu 64% față de aceeași lună din 2021. De asemenea, Hyundai și Kia au scăzut cu 68%, Renault cu 65%, iar Toyota cu 69%.

Afectate mai mult de problemele de logistică și de lipsa componentelor decât de sancțiunile internaționale, mărcile chineze au scăzut și ele drastic. De exemplu, Haval, marcă a chinezilor de la Great Wall, a înregistrat un recul de 44%, Geely de 14%, Chery de 79%, Changan și FAW de 36%.

Cele mai vândute modele au fost, în martie, lada Granta (3.433 unități), Lada Vesta (3.167 unități), Kia Rio (2.918 unități), Lada Niva (2.898 unități) și Hyundai Solaris (1.666 unități).

Reculul general din martie a afectat puternic și rezultatele din primul trimestru. Astfel, în perioada ianuarie – martie 2022 au fost înmatriculate doar 277.332 autoturisme și vehicule comerciale ușoare, corespunzând unei scăderi cu 28,4% a pieței.

Aniversări triste la la uzina auto AvtoVAZ

Este interesant de menționat că marele producător rus, parte a grupului Renault, AvtoVAZ, a „sărbătorit” reculul important al vânzărilor odată cu aniversări ale principalelor sale modele.

Pe 4 aprilie s-au împlinit exact 10 ani de când modelul Lada Largus, epigon al modelului Dacia Logan MCV din prima generație, a intrat în producție la uzina AvtoVAZ din Togliatti. De atunci, circa 500.000 de unități au fost înmatriculate în Rusia.

Prezentat la Salonul auto de la Moscova din 2010 sub numele Project R90, modelul Lada Largus a fost asamblat inițial, în doar câteva unități, din kit-uri complete aduse de la uzina Dacia din România. Două serii limitate, preproducție, au fost realizate la Togliatti în iunie 2011 și ianuarie 2012 pentru ca, pe 4 aprilie 2012 să aibă loc ceremonia de ieșire de pe banda de montaj a mașinii de serie cu numărul 1. La acel eveniment a participat inlusiv Vladimir Putin.

O altă aniversare umbrită acum de problemele din Rusia a fost cea de pe 5 aprilie 2022. Atunci s-au împlinit 17 ani de când Renault Logan a intrat în producția de serie. Teoretic, în mai 2022, modelul derivat din Dacia Logan ar fi trebuit să fie relansat în versiunea cu noua platformă CMF-B, însă lucrurile par să ia o cu totul altă întorsătură.

Oficialii AvtoVAZ au anunțat ieri că, pentru a susține producția și locurile de muncă, vor unifica cele trei linii de producție ale uzinei din Togliatti într-una singură. Până acum, fiecare linie a uriașei uzine AvtoVAZ era rezervată câte unei platforme tehnice. Astfel, o linie producea Lada Granta, a doua Lada Niva și cea de-a treia mașinile cu platforma B0 – Largus, XRay, Logan și Sandero.

Pe unica linie compusă din cele trei vor fi produse modele cu mai puține dotări tehnologice astfel încât dependența de importurile de componente să fie minimă.

Tot pe 5 aprilie, veteranii care au participat la dezvoltarea primului model Lada Niva s-au adunat la Togliatti pentru a celebra acest eveniment. Conform oficialilor AvtoVAZ, primele patru prototipuri ale mașinii au fost produse în august 1973, unul dintre ele fiind trimis la Kremlin. Până în februarie 1976 rușii au reușit să producă, experimental, doar circa 50 de unități. Apoi, pe 5 aprilie 1977, a fost produs primul model „de serie”, în ciuda faptului că producția la scară largă a început abia în luna iulie a aceluiași an.

Citește și:

Leave a Comment