Share

RAR: 1.000 de ateliere controlate în 2022, amenzi de 1 mil. lei

Inspectorii de la Registrul Auto Român (RAR) au controlat, în ultimele trei luni, aproape 1.000 de ateliere de reparaţii din toată ţara, iar valoarea amenzilor aplicate depăşeşte 1 milion de lei.

„Registrul Auto Român este cu ochii pe cei care prestează activităţi de reparaţii auto, însă o fac în afara legii şi în condiţii care nu pot garanta siguranţa lucrărilor de reparaţie. Aproape 1000 de ateliere de reparaţii din toată ţara au fost controlate de inspectorii RAR în ultimele 3 luni, în cadrul unor acţiuni complexe. Sancţiunile au depăşit un milion de lei”, anunță oficialii RAR.

Inspectorii RAR au găsit neconformităţi în ceea ce priveşte efectuarea de activităţi de reparaţii fără autorizaţie tehnică, dar şi efectuarea inspecţiei finale care să demonstreze conformitatea lucrărilor de reparaţii (una dintre condiţiile legale privind admiterea şi menţinerea în circulaţie a autovehiculului, ulterior intervenţiei asupra unui autovehicul).

Printre alte neconformităţi descoperite de inspectorii RAR se numără păstrarea şi respectarea condiţiilor iniţiale de autorizare, precum şi lipsa pregătirii necesare pentru de a interveni la sistemele de securitate ale autovehiculului.

În acest context, RAR atrage atenţia că reparaţiile efectuate în ateliere care nu respectă legea sunt calea cea mai sigură spre riscul de a primi servicii de o calitate îndoielnică.

„Dacă alegeţi să vă reparaţi maşina pe principiul «ieftin şi rapid», într-o unitate improvizată, reţineţi că nu aveţi cum să verificaţi calitatea reparaţiilor făcute, dar vă scad şi şansele de a putea rezolva pe cale amiabilă eventualele inconveniente cauzate de calitatea slabă a lucrărilor”, menţionează RAR.

RAR notează că verificările sale au rolul de a stabili o stare de normalitate şi legalitate în sfera serviciilor oferite posesorilor de autovehicule şi de a-i încuraja să intre în legalitate pe cei care desfăşoară activităţi de reparaţii în mod neautorizat.

„Evitaţi să mergeţi pe recomandarea unui prieten când vreţi să vă reparaţi maşina. Verificaţi cu prioritate ca service-ul să fie autorizat. În caz contrar riscaţi să primiţi o pseudoreparaţie care poate fi un real pericol pentru securitatea voastră în trafic. Intervenţiile în sisteme de siguranţă ale autovehiculului sunt complexe şi necesită obligatoriu piese şi componente omologate”, a afirmat Mihai Dogărescu, şeful departamentului Supraveghere Piaţă al RAR.

Registrul Auto Român recomandă ca achiziţiile de componente auto din mediul online să se facă din surse sigure, iar piesele să fie omologate. Vânzătorul trebuie să ofere garanţie pentru produsele comercializate. Conform reglementărilor europene, în cazul în care piesele respective nu se potrivesc, cumpărătorul are dreptul să le returneze, evident fără ca acestea să prezinte urme de uzură.

Leave a Comment