Peugeot 208 este Car Of The Year 2020
Juriul competiției europene Car Of The Year a decis cu câteva minute în urmă că Peugeot 208 este câștigătorul ediției din 2020.
Cei 60 de membri ai juriului Car Of The Year (COTY) au avut în acest an de ales dintre șapte finaliste, acestea fiind, în ordine alfabetică, BMW Seria 1, Ford Puma, Peugeot 208, Porsche Taycan, Renault Clio, Tesla Model 3 și Toyota Corolla.
Conform tradiției, evenimentul ar fi trebuit să aibă loc cu o zi înaintea deschiderii Geneva International Motor Show (GIMS), însă anularea acestui eveniment a dus la o situație mai puțin obișnuită. Astfel, juriul COTY a deliberat în cadrul centrului expozițional Palexpo, locul în care ar fi trebuit să aibă loc și GIMS, însă întregul eveniment a fost transmis online în loc să se desfășoare cu public.
În ciuda situației de forță majoră cauzată de extinderea pericolului de declanșare a unei epidemii la nivelul Europei, juriul compus din 60 de jurnaliști din 23 de țări a decis că Peugeot 208, cu 281 de puncte, este „Mașina Anului 2020 în Europa”.
Pe locurile următoare s-au clasat, în ordinea punctelor primite, Tesla Model 3 (242 puncte), Porsche Taycan (222 puncte) Renault Clio (211 puncte), Ford Puma (209 puncte), Toyota Corolla (152 puncte) și BMW Seria 1 (133 puncte).
Află toate detaliile despre noutățile de la Geneva Online Motor Show 2020
Ediția anterioară, cea din 2019, a evenimentului a avut și ea un final electrizant. După ce juriul a încheiat sesiunea de vot, două vehicule – Jaguar i-Pace și Alpine A110 – au avut același număr de puncte, 250, astfel încât a fost nevoie de o jurizare suplimentară în urma căreia modelul Jaguar a învins la doar două puncte diferență.
La edițiile anterioare ale COTY, învingătorii au fost Volvo XC40 (2018), Peugeot 3008 (2017), Opel Astra (2016), Volkswagen Passat (2015).







