Share

OSCAR 2022: Coda – cel mai bun film, Jessica Chastain – cea mai bună actriță, Will Smith – cel mai bun actor

Cea de-a 94-a gală de decernare a premiilor Oscar a avut loc aseară la Dolby Theatre din Los Angeles. Evenimentul a fost prezentat de actriţele Regina Hall, Amy Schumer şi Wanda Sykes.

Lungmetrajul „Coda” a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 94-a gale de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană (AMPAS), potrivit contului de Twitter al evenimentului.

La această categorie au fost nominalizate producţiile cinematografice “Belfast”, “Coda”, “Don’t Look Up”, “Drive My Car”, “Dune”, “King Richard”, “Licorice Pizza”, “Nightmare Alley”, “The Power of the Dog”, “West Side Story”.

Acest film, regizat de Sian Heder, câştigase deja în 2022 premiile decernate de Sindicatul actorilor americani (SAG) şi Sindicatul producătorilor americani (PGA).

Filmul „Coda” spune povestea adolescentei Ruby, singurul membru fără deficienţe auditive dintr-o familie afectată de surditate. Atunci când compania de pescuit a familiei sale este ameninţată, Ruby se confruntă cu un puternic conflict interior, fiind prinsă între dorinţa ei de a-şi urma pasiunea pentru muzică la Berklee College of Music şi temerile legate de abandonarea părinţilor.

În 2021, premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj a fost câştigat de filmul “Nomadland”, regizat de Chloe Zhao.

Jessica Chastain a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal graţie interpretării sale din filmul „The Eyes of Tammy Faye”.

La această categorie au concurat actriţele Jessica Chastain (“The Eyes of Tammy Faye”), Olivie Colman (“The Lost Daughter”), Penelope Cruz (“Madres Paralelas”), Nicole Kidman (“Being the Ricardos”), Kristen Stewart (“Spencer”).

Acesta este primul premiu Oscar din palmaresul actriţei americane Jessica Chastain. Ea a fost nominalizată în 2013 la categoria “cea mai bună actriţă în rol principal” datorită interpretării din filmul “Zero Dark Thirty” şi în anul 2012 a primit o nominalizare la categoria “cea mai bună actriţă în rol secundar” pentru evoluţia sa din filmul “The Help”.

Filmul “The Eyes of Tammy Faye”, regizat de Michael Showalter prezintă extraordinara ascensiune, cădere în dizgraţie şi relansare a teleevanghelistei americane Tammy Faye Bakker. Din distribuţia acestei pelicule face parte şi actorul Andrew Garfield.

În 2021, premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal a fost câştigat de Frances McDormand graţie interpretării sale din filmul “Nomadland”.

Will Smith a fost recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal graţie interpretării sale din lungmetrajul “King Richard”.

La această categorie au fost nominalizaţi actorii Javier Bardem (“Being the Ricardos”), Benedict Cumberbatch (“The Power of the Dog”), Andrew Garfield (“Tick, Tick… Boom!”), Will Smith (“King Richard”), Denzel Washington (“The Tragedy of Macbeth”).

Will Smith, în vârstă de 53 de ani, îl interpretează în filmul “King Richard” pe Richard Williams, tatăl şi antrenorul celebrelor jucătoare de tenis Venus şi Serena Williams.

Filmul este regizat de Reinaldo Marcus Green şi are la bază un scenariu scris de Zach Baylin.

Will Smith are în palmares alte două nominalizări la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal, pe care le-a primit în 2002 pentru filmul “Ali” şi în 2007 pentru filmul “The Pursuit of Happyness”.

Cineasta neozeelandeză Jane Campion a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul “The Power of the Dog”.

La această categorie au fost nominalizaţi regizorii Kenneth Branagh (“Belfast”), Ryusuke Hamaguchi (“Drive My Car”), Paul Thomas Anderson (“Licorice Pizza”), Jane Campion (“The Power of the Dog”), Steven Spielberg (“West Side Story”).

Filmul “The Power of the Dog” i-a adus cineastei Jane Campion numeroase trofee importante în acest an, inclusiv premiile BAFTA şi Globul de Aur pentru regie.

Pelicula spune povestea charismaticului cowboy Phil Burbank, care inspiră atât teamă, cât şi admiraţie în rândul angajaţilor şi vecinilor săi fermieri. Atunci când fratele lui aduce acasă o soţie şi pe fiul acesteia, Phil începe să îi tortureze psihologic, dar ajunge în cele din urmă vulnerabil, expunându-se în faţa posibilităţii unei noi iubiri.

În rolurile principale pot fi urmăriţi actorii Benedict Cumberbatch, Kirsten Dunst, Jesse Plemons şi Kodi Smith-McPhee.

Leave a Comment