UPDATE: Nouă explozie la Petromidia
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunțat că autorităţile constănţene au activat vineri dimineaţa planul roşu de intervenţie în cazul unui eveniment apărut pe platforma Rafinăriei Petromidia din Năvodari.
Explozia de la Petromidia nu a cauzat victime. Este cert că la fața locului există mari degajări de fum.
Planul roşu de intervenţie presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului.
„Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, salvatorii intervin cu şase maşini de stingere, două autoscări şi trei ambulanţe SMURD. Misiunea este în dinamică”, se specifică în anunţul IGSU.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a trimis la Rafinăria Petromidia o autospecială de transport roboţi. De asemenea, în sprijinul echipajelor de pompieri de la faţa locului au mai fost trimise patru maşini de stingere – două de la ISU Ialomiţa şi două de la ISU Călăraşi.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, explozia nu a fost urmată de incendiu.
„A fost activat Planul Roşu de Intervenţie la ora 8.40. Din primele intervenţii este vorba de o explozie neurmată de incendiu. Misiunea este în dinamică”, a informat ISU Dobrogea.
UPDATE: De la ora 10.00 a fost dezactivat Planul Roșu.
„Începând cu ora 10.00 se dezactivează Planul Roşu de Intervenţie, autospecialele se retrag în bază, rămân doar şase la faţa locului pentru asigurarea măsurilor de siguranţă din orele următoare”, au anunțat reprezentanţii ISU Dobrogea.
Conform acestora, un număr de 20 de persoane au fost evacuate, iar restul angajaţilor au ieşit singuri din zona afectată.
„În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță, recertificarea și modernizarea a unităților de producție. Pe fondul acestora, în această dimineață, a avut loc o aprindere în instalația de Hidrofinare Benzină (HB). Aceasta a fost stinsă și nu existe victime, situația fiind sub controlul forțelor de intervenție, care în aceste momente răcesc instalația, conform procedurilor specifice”, a anunțat, după producerea explozeiei, Departamentul de Comunicare și Relații Publice al KMG International, proprietarul rafinăriei Petromidia.
Nu este primul eveniment de acest fel de la rafinăria din Năvodari. O alta a avut loc, de exemplu, în iulie 2021. Atunci, explozia a avut ca efect și victime.
Citește și: