Share

UPDATE Ministrul Energiei: Benzina ar putea avea o majorare de preț de doar 15 bani / litru

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a declarat în această seară că majorarea explozivă a prețului pentru benzină este un „fake news”.

În contextul formării unor cozi la benzinăriile din mai multe orașe și a unei adevărate isterii născută inexplicabil pe rețelele de socializare, ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat în această seară că zvonurile sunt false și că potențiala scumpire va fi mult mai mică decât cea vehiculată.

„Am vorbit chiar astăzi cu unul dintre cei doi mari producători de carburant din România și am fost asigurat că există stocuri suficiente și că o eventuală majorare a prețurilor nui va depăși 15 bani / litru”, a declarat Virgil Popescu la Pro TV.

De asemenea, moinistrul a scris pe Facebook că „România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanți în benzinării. Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanții Rompetrol și OMV Petrom și am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere și vor asigura livrările către clienți. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică și să stea la cozi. AVEM SUFICIENTE STOCURI!”.

În după-amiaza zilei de astăzi, pe rețelele de socializare au început să circule informații în legătură cu o iminentă scumpire majoră a carburanților. Imediat, la stațiile de alimentare s-au format cozi, șoferii dorinf să reușească să facă plinul mașinilor înainte de presupusa scumpire majoră care indica prețuri de peste 10 lei / litru.

La ora 20.00, la stațiile Petrom din București prețul unuoi litru de benzină Standard 95 era de 7,54 7,55 lei în funcție de zonă. La Timișoara prețul era chiar mai mic, de circa 7,48 lei, ira la Constanța de 7,55 lei.

UPDATE: Prim-ministrul Ciucă trimite controale la benzinării

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a anunțat în această seară că premierul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant.

„Nu există motive reale pentru creşteri accelerate de preţuri in România. Ţara noastră are stocuri suficiente de carburant. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant. Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”, a declarat Dan Cărbunaru.

Citește și:

Leave a Comment