Share

Greva de pe aeroporturile italiene provoacă anularea a sute de zboruri. Și în Marea Britanie, Belgia sau Portugalia se pregătesc acțiuni de protest

O grevă a personalului de pe aeroporturile italiene declanșată pe 15 iulie perturbă sute de zboruri şi afectează deplasările a mii de călători.

Greva, anunțată cu câteva zile în urmă, are loc între orele 10.00 și 18.00 și implică angajații de al sol, însă alte acțiuni sindicale similare au agracat situația.

În acelaşi timp cu personalul de la sol din aeroporturile aerine au intrat în grevă şi piloţii şi însoţitorii de zbor de la compania aeriană Vueling, iar piloţii companiei Malta Air, care operează unele și zboruri ale Ryanair, se află şi ei în grevă între orele 12 şi 16.

Asociaţia consumatorilor Codacons apreciază că au fost deja anulate aproape 1.000 de curse aeriene, cu un total de circa 25.000 de pasageri. Numai pe aeroportul din Napoli au fost anulate 118 zboruri, iar alte 150 în total pe cele două aeroporturi din Milano – Linate şi Malpensa. La Fiumicino, aeroportul care deserveşte Roma, sunt anulate 200 de zboruri, cu destinaţii cum ar fi Copenhaga, Stockholm, Barcelona, Palma de Mallorca, Palermo sau Catania.

Ita Airways a fost nevoită să anuleze 113 curse interne şi internaţionale.

Greviştii solicită încheierea unui nou contract colectiv de muncă, cel vechi fiind expirat de şase ani. Ministrul transporturilor, Matteo Salvini, le-a cerut protestatarilor să dea dovadă de „bun-simţ”, pentru a nu face rău altor milioane de lucrători şi turişti.

GHreva din Italia afectează și zborurile Wizz Air. Cu două zile în urmă compania anunța că data de 15 iulie va fi una cu probleme pentru pasagerii, inclusiv români, care se deplasează către Italia sau pentru cei care decolează de pe aeroporturile din acest stat.

Conform oficialilor operatorului aerian, „deoarece sunt planificate greve ale personalului de handling la sol în toată Italia pe 15 iulie, Wizz Air dorește să informeze că durata călătoriei către aeroporturi, check-in-ul și controalele de securitate pot dura mai mult decât de obicei”.

Probleme sunt așteptate în următoarea perioadă și în cazul zborurilor din Marea Vritanie. Angajații aeroportului Gatwick au anunțat declanșarea unei greve începând cu finalul lunii iulie. Astfel, 950 de angajați ai acestei importante porți aeriene britanice vor opri lucrul între 28 iulie și 1 august, însă o a doua etapă de stopare a activității este prevăzută pentru perioada 4 august – 8 august. Printre companiile ale căror zboruri pot fi afectate de greva de la Gatwick se numără British Airways, EasyJet, Ryanair, Tui, WestJet și Wizz Air.

Piloții Ryanair din Belgia vor face și ei grevă în perioada 15 – 16 iulie pentru a cere salarii mai mari și condiții de muncă mai bune, a declarat sindicatul lor pe 7 iulie. Greva ar putea afecta aproximativ 140 de zboruri de pe aeroportul din Charleroi.

ȘI Easyjet a anulat 350 de zboruri care soseau sau plecau din Portugalia înainte de greva personalului de cabină din 21 – 25 iulie, a declarat sindicatul SNPVAC al personalului de zbor al aviației civile. Va fi a treia grevă a acestui sindicat de la începutul anului.

Citește și:

Leave a Comment