Share

UPDATE Cutremur puternic în Peru. Magnitudinea, între 7,5 și 8 grade Richter!

Un puternic seism cu magnitudinea cuprinsă între 7,5 și 8 grade pe scara Richter s-a produs în nordul statului Peru.

Conform cercetătorilor americani de la Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), magnitudinea a fost de 7,5 grade Richter, însă alte institute geologice vorbesc despre 7,8 sau chiar 8.

„Este posibil să fie anunţate victime şi pagube materiale, însă impactul seismului ar trebui să fie destul de localizat”, au afirmat specialiştii de la USGS într-un raport preliminar.

Cutremurul de pământ s-a produs la 180 de kilometri spre est de oraşul Moyobamba, la o adâncime de aproximativ 105 kilometri. Era ora locală 2.40 și întuneric, fapt ce a generat o amplificare a spaimei persoanelor din zonă. Țările afectate sunt Brazilia, Peru, Columbia și Ecuador.

Potrivit China Earthquake Networks Center (CENC), citat de agenţia de presă Xinhua, seismul ar fi avut magnitudinea 7,8, însă în Marea Britanie se vorbește chiar despre 8 grade Richter.

Departamentul de urgență al guvernului peruan a scris pe Twitter că magnitudinea înregistrată a fost de 7,2. În capitala Lima oamenii au fugit din casele lor în teamă. Au fost raportate întreruperi ale curentului electric și gazelor în mai multe orașe. Cutremurele sunt frecvente în Peru, care se află pe așa-numitul Ring of Fire din Pacific, însă magnitudini peste 7 grade Richter apar destul de rar.

„Bazându-ne pe datele disponibile (…), nu există un risc de tsunami, deoarece seismul a fost localizat la o adâncime mult prea mare sub nivelul scoarţei”, a anunţat Pacific Tsunami Warning Center din Statele Unite.

În februarie, un cutremur cu magnitudinea 7,5 şi epicentrul localizat în Peru în apropiere de graniţa cu Ecuador a zguduit coasta sud-americană şi regiunea amazoniană din nordul statului Peru. Cutremurul a rănit nouă persoane şi a provocat pagube materiale în Ecuador, însă nu a făcut victime şi nici pagube în Peru.

UPDATE:

Seismul a durat 127 de secunde şi a fost resimţit în mai multe regiuni din nordul şi centrul ţării. În capitala ţării, Lima, rezidenţii şi-au părăsit locuinţele, în pofida orei matinale şi a vremii ploioase.

Pagube materiale au fost semnalate mai ales în Yurimaguas, localitatea cel mai apropiată de epicentrul cutremurului. „Multe case vechi s-au prăbuşit din cauza acestui seism puternic”, a declarat primarul acestei comune, Hugo Araujo.

Geologul Patricio Valderrama, specialist la Centrul de monitorizare şi prevenire a dezastrelor, a declarat că „nordul statului Peru nu a mai resimţit un astfel de seism de la marele cutremur de pământ din 1970”. Un seism cu magnitudinea 7,9 a lovit atunci regiunea Ancash din nord-estul ţării şi a făcut peste 70.000 de victime.

Preşedintele peruan Martin Vizcarra a îndemnat populaţia să îşi păstreze calmul. „Cer tuturor compatrioţilor noştri să îşi păstreze calmul. Centrul de Urgenţe este pe cale să monitorizeze şi să evalueze situaţia”, a anunţat el pe Twitter.

Potrivit primarului din Lagunas, Arri Pezo, localnicii refuză să se întoarcă în locuinţele lor, temându-se de producerea unor replici ale seismului. „Nu putem să verificăm dacă sunt pagube, pentru că nu mai avem electricitate”, a declarat el pentru postul radiofonic RPP.

Leave a Comment