Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor
Jucătoarea de handbal Cristina Neagu a devenit ieri cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor la handbal feminin.
Recordul obținut de Cristina Neagu a fost marcat duminică, 6 octombrie 2024, după ce ea a înscris 10 goluri pentru CSM Bucureşti în meciul de acasă cu echipa daneză Nykobing Falster Handbold, câştigat cu scorul de 27-26.
Potrivit Federaţiei Europene de Handbal (EHF) Cristina Neagu a ajuns astfel la 1.155 de goluri înscrise în cariera sa în EHF Champions League, cu 10 mai mult decât Jovanka Radicevic din Muntenegru.
Neagu este doar a şaptea în clasamentul golgheterilor actualei ediţii, cu 23 de goluri, după patru etape. Lider este norvegianca Henny Ella Reistad (Team Esbjerg), cu 39 de goluri, urmată de sârboaica Andjela Janjusevic (CS Rapid), cu 29 de goluri) şi de slovena Elizabeth
Omoregie (CSM Bucureşti), 26 de goluri.
Cristina Neagu a anunţat pe 12 septembrie că sezonul 2024 – 2025 va fi ultimul pe terenul de handbal.
În vârstă de 36 de ani, ea evoluează la CSM Bucureşti din 2017. Născută în Capitală, Cristina a început handbalul la vârsta de 12 ani, la CSS Nr. 5 din Bucureşti. Ca senioară a mai jucat pentru HC Activ Ploieşti, Rulmentul Braşov, Oltchim Rm. Vâlcea şi ZRK Buducnost Podgorica.
În decembrie 2023, Neagu şi-a anunţat retragerea din echipa naţională, la revenirea lotului de la Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia şi Suedia.
În februarie, Cristina Neagu a depăşit borna de 1.100 de goluri marcate în Liga Campionilor.
Citește și:
















